ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Prognoza meteo București. Afară ninge liniștit, mai bine stai în casă. E poate chiar la fel de frig, dar oare cui îi pasă?

Zăpada care a picat azi-noapte nu a fost privită cu ochi buni de aceia dintre noi care nu au apă caldă și căldură. Meteorologii nu dau vești extraordinare pentru următoarea perioadă. Ne așteaptă în continuare frig, polei și încă un strat de zăpadă.

Prognoza meteo București. Meteorologii prognozează o vreme închisă în Bucureşti, pe parcursul următoarelor 24 de ore, cu precipitaţii mixte, depuneri de polei, precum şi un nou strat de zăpadă.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 8 decembrie, ora 10:00 – 9 decembrie, ora 10:00, în Capitală, mai ales în prima parte a zilei de marţi şi din nou în noaptea de marţi spre miercuri se vor semnala precipitaţii mixte şi se va depune polei.

Un nou strat de zăpadă

În restul intervalului, temporar va ninge şi se va depune un strat nou de zăpadă în medie de 3 – 6 cm. Vântul va avea unele intensificări, mai ales la începutul intervalului, cu rafale de până la 30 – 35 km/h, iar temperatura maximă va fi de 1 – 2 grade, în timp ce minima va oscila -1 grad şi 0 grade.

Prognoza meteo București. ANM a prelungit informarea meteo

ANM a prelungit până miercuri dimineaţa informarea de vreme rea, ce vizează întreaga ţară. Astfel, în sud-estul ţării se vor semnala precipitaţii predominant sub formă de ploaie, iar pe alocuri vor fi depuneri de polei, cu o probabilitate mai ridicată în Bărăgan şi în sud-estul Moldovei. În Carpaţii de Curbură, în Carpaţii Meridionali, în restul Munteniei şi al Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, în medie de 5 – 10 cm.

În cursul zilei de marţi, vântul va avea intensificări în sudul Banatului, jumătatea de est a Munteniei, în Dobrogea şi la munte, cu viteze mai mari pe litoral, unde rafalele vor depăşi temporar 55 – 65 km/h.

De asemenea, în noaptea de marţi spre miercuri, pe crestele din vestul Carpaţilor Meridionali şi în zona Munţilor Banatului, rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, zăpada fiind spulberată.

Specialiştii precizează că, în următoarele zile, temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice, estice şi centrale, precum şi în zonele de munte, unde cantităţile de apă vor fi însemnate.

Prognoza meteo București.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button