Prognoză de iarnă cu nămeți, ca-n vechiul București, cu frig și ger cum n-am prea avut de 40 de ani. Vortexul polar ar fi de vină pentru vremea de la noi

28 oct. 2025
4207 afișări
Prognoză de iarnă cu nămeți, ca-n vechiul București, cu frig și ger cum n-am prea avut de 40 de ani. Vortexul polar ar fi de vină pentru vremea de la noi
Prognoză de iarnă cu nămeți, ca-n vechiul București, cu frig și ger cum n-am prea avut de 40 de ani . Vortexul polar ar fi de vină pentru vremea de la noi | Foto simbol: Agerpres

Încă suntem în toamnă, dar meteorologii deja anunță că vom avea o iarnă mai rece decât în ultimii ani. Temperaturile vor scădea acut sub influența vortexului polar. Bucureștenii și nu numai se pot pregăti de o vreme rece și specifică sezonului de iarnă.

Temperaturile ar putea să fie sub 0 grade Celsius

Vremea se schimbă, iar temepraturile jonglează, momentan, de la cald la frig. Însă cu venirea iernii, lcururile s-ar putea schimba. Meteorologii transmit că temperaturile din sezonul rece ar putea fi foarte scăzute, comparativ cu ultimii ani, potrivit Profit.ro.

Astfel, ne putem aștepta la o iarnă ca altădată. Asta pentru zona Europei unde ne află este sub infleunța votexului polar. Masa uriașă de aer rece care se formează deasupra zonelor arctice va călători spre regiunile Europei.

Vremea de pe continent se va schimba sub influența acestui fenomen meteo, iar România nu este o excepție. Conform Severe Eather Europe, până la momentul, acesta vortexul polar s-a format într-un atipic în stratosfera nordică.

Iar în următoarele săptămâni, vremea din Europa, dar și din SUA și Canada, va fi influențată de masa de aer polar. Experții spun că este posibilă o iarnă cu mult mai rece decât în ultimii ani.

În urma unor analize, specialiștii au asemănat forma vortexului polar de acum cu cel din perioada 1981 – 1982. Atunci, presiunea neobișnuită a provocat o iarnă foarte rece, termometrele au înregistrat temperaturi cu mult sub 0 grade Celsius.

Demult, românii nu au avut o iarnă rece constantă. Acest lucru se poate schimba anul acesta, respectiv în sezonul rece de anul viitor.

Momentan, în Capitală, temperaturile se mențin peste media specifică acestui an.

Cum arăta iarna prin București în vremurile trecute

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Vremea în România în următoarele două săptămâni

Meteorologii au transmis o prognoză pentru principalele regiuni ale țării. Aceasta este valabilă pentru următoarele două săptămâni.

Banat

  • În primele două zile valorile termice diurne se vor situa în jurul normelor multianuale
    specifice perioadei, astfel vor fi în medie în jurul a 14 grade, urmând să crească treptat până
    spre medii de 22 de grade în data de 31 octombrie.
  • Din 1 noiembrie regimul termic diurn va scădea treptat de la o zi la alta, astfel că mediile se vor situa între 17 și 21 grade.
  • Până în data de 29 octombrie temperaturile nocturne vor fi treptat în scădere de la valori medii de 7 grade în prima noapte spre minime în jurul a 4 grade, apoi vor crește până în jurul a 9 grade în data de 1 noiembrie, urmând să scadă treptat de la o zi la alta și vor avea o medie de 6…8 grade.
  • Astăzi, 28 octombrie sunt șanse foarte mari de ploaie, în rest acestea vor fi posibile doar izolat.

Crișana

  • În primele două zile mediile valorilor termice diurne se vor situa în jurul celor multianuale
    specifice perioadei, astfel vor fi în jurul a 13 grade, urmând să crească treptat până spre valori
    în jurul a 21 de grade în data de 31 octombrie.
  • Din 1 noiembrie temperaturile maxime vor scădea treptat de la o zi la alta, astfel că mediile se vor situa între 16 și 20 de grade. În perioada 27 – 30 octombrie temperaturile nocturne vor fi de 4…6 grade, apoi vor fi în creștere până în jurul a 9 grade în data de 2 noiembrie, urmând să scadă treptat de la o zi la alta și vor avea o medie de 5…8 grade.
  • Astăzi și mâine sunt șanse mari de ploaie, la fel vor și zilele de 2 și 3 noiembrie, în rest vor fi posibile doar izolat.

Transilvania

  • Și astăzi valorile termice diurne vor fi în jurul mediilor de 10…12 grade, urmând să crească accentuat în data de 29 octombrie spre 16 grade, iar apoi sa fie în creștere ușoară spre valori în jurul a 19 grade în data de 31 octombrie.
  • Din 1 noiembrie valorile diurne vor scădea de la o zi la alta, astfel că mediile se vor situa între 14 și 18 grade. În perioada 27-30 octombrie temperaturile nocturne vor fi în scădere de la valori în jurul a 6 grade în data de 27 octombrie spre 1 grad în data de 30 octombrie, apoi vor fi în creștere treptată spre 5 grade în data de 2 noiembrie, urmând ca în perioada 3-9 noiembrie să fie în scădere și vor avea o medie de 2…5 grade.
  • Astăzi și mâine sunt șanse mari de ploaie, la fel vor și zilele de 2 și 3 noiembrie, în rest vor fi posibile doar izolat.

Maramureș

  • Astăzi, valorile termice diurne vor fi în jurul mediei de 12 grade, urmând să crească accentuat în data de 29 octombrie spre 16 grade, iar apoi sa fie în creștere ușoară spre valori în jurul a 19 grade în data de 1 noiembrie, urmând să scadă treptat de la o zi la alta, astfel că mediile se vor situa între 14 și 18 grade.
  • În perioada 27-30 octombrie temperaturile nocturne vor fi în scădere ușoară de la valori în jurul a 6 grade în data de 27 octombrie spre 4 grade în data de 30 octombrie, apoi vor fi în creștere treptată spre 7 grade în data de 2 noiembrie, iar în perioada 2-9 noiembrie vor fi în scădere și vor avea o medie de 4…6 grade
  • Astăzi și mâine sunt șanse mari de ploaie, la fel vor și zilele de 2 și 3 noiembrie, în rest vor fi posibile doar izolat.

Moldova

  • Cu mici variații, valorile termice diurne se vor situa în jurul normelor specifice perioadei, în primele două zile din interval, cu medii între 12 și 16 grade, apoi vremea va intra într-un proces de încălzire, ceea ce va determina ca maximele să ajungă la valori de 18…20 de grade mediat regional, cel mai probabil în 30 și 31 octombrie.
  • Ulterior, se va resimți o advecție de aer mai rece, ca va determina scăderea maximelor spre medii de 12…14 grade din data de 6 noiembrie.
  • Temperaturile minime vor avea două alternanțe majore, una mai rece, cu medii ale minimelor de 2…4 grade în intervalele 28 – 30 oct și din nou în 5 – 9 noiembrie și una mai caldă, între 31 octombrie și 3 noiembrie, când minimele vor fi de 6…8 grade mediat regional.
  • Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în 27, 28 și 29 octombrie, precum și în 3 și
    4 noiembrie. În restul timpului acestea vor apărea sporadic.

Dobrogea

  • Vremea se va încălzi treptat în intervalul 27 – 30 octombrie, astfel că mediile maximelor vor urca de la 14 spre 20 de grade. Până în 1 noiembrie nu vor fi variații mari din punct de vedere termic, dar ulterior temperaturile vor fi în scădere, astfel că vor ajunge la medii ale maximelor în jurul a 16 grade la finalul intervalului de prognoză.
  • Regimul termic nocturn va marca o scădere în primele trei nopți, de la 10 grade mediat regional spre 4 grade, apoi va urca treptat spre minime de 8…10 grade din nou în 1, 2 noiembrie și între 3 și 9 noiembrie nu va mai varia prea mult, se va menține în jurul mediei de 8 grade.
  • În primele zile va ploua temporar și pe areale destul de extinse, dar ulterior ploile se vor semnala izolat și trecător.

Muntenia

  • Valorile termice diurne vor înregistra un proces de creștere treptată în prima săptămână din interval, astfel că maximele vor debuta cu valori medii de 14 grade, iar până în data de 1 noiembrie vor ajunge la 20 de grade. Din 2 noiembrie se va răci treptat și mediile maximelor vor coborî spre 14…16 grade.
  • Regimul termic diurn va marca o scădere în primele zile din interval (27…30 octombrie) și din nou din 4 noiembrie până la final, astfel că, între aceste date, se va situa, mediat regional, între 4 și 6 grade, iar în restul timpului, minimele vor fi de 6…8 grade.
  • Astăzi, sunt șanse mari de ploaie, iar în restul timpului acestea se vor semnala cu totul izolat.

Oltenia

  • Până în data de 31 octombrie, valorile termice vor fi în creștere cu medii începând de la 16 grade pe 27 octombrie până spre 21 de grade pe 31 octombrie, ulterior vor fi în scădere treptată de la valori în jurul a 20 de grade pe 1 noiembrie până spre 15 grade la finalul intervalului.
  • În perioada 27 – 29 octombrie temperaturile nocturne vor fi în scădere de la valori în jurul a 8 spre 3 grade, apoi vor fi în creștere treptată de la o zi la alta spre 8 grade din nou în data de 2 noiembrie. În intervalul 3 – 9 noiembrie minimele vor fi în scădere și vor avea o medie de 5…7 grade.
  • Precipitațiile vor fi posibile doar izolat.

La munte

  • Vremea va debuta cu un regim termic sub normalul caracteristic acestor date, respectiv 27, 28 și 29 octombrie, când maximele se vor situa între 2 și 6 grade mediat regional, ia minimele între -2 și 0 grade. Din 30 octombrie și până în 2 noiembrie se va încălzi treptat, astfel că media maximelor va urca spre 12…14 grade, iar a minimelor spre 2…4 grade, apoi se va răci ușor, astfel că, în data de 6 noiembrie maximele vor avea medii de 8 grade și minimele în jurul a 1 grad, ceea ce se va menține până la final de prognoză.
  • Vor fi precipitații pe arii mai extinse în zilele de 27, 28 și 29 octombrie, iar după data de 2 noiembrie acestea vor apărea temporar și cu caracter local.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies