Fostul primar al Capitalei, Gabriela Firea, și-a exprimat în continuare nemulțumirea privind modul în care actuala conducere a Bucureștiului gestionează banii și a alcătuit bugetul acestui an. Mai mult, în cazul tărierii ajutoarelor persoanelor cu handicap, Firea se consideră un „profet”, dat fiind faptul că aceasta susține că a prezis această mutare încă din toamna anului trecut.
Gabriela Firea și-a manifestat nemulțumirea cu privire la bugetul Capitalei printr-o postare pe pagina sa de Facebook. Aceasta a repostat un scurt fragment din testimonialul pe care l-a susținut în toamna anului trecut, făcând aluzie la caracterul „profetic” pe care aceasta susține că îl are. Firea avertizează pe profilul său că a prevestit astfel de măsuri.
Fostul primar general al Bucureștiului îl condamnă pe actualul edil al Capitalei, Nicușor Dan, pentru decizia de a tăia stimulentul pentru persoanele cu dizabilități de la 500 de lei, cât era acesta până acum, la 250 de lei.
Firea susține că tot ce a declarat în luna septembrie că va face actualui primar al Capitalei, s-a adeverit. Astfel, aceasta ar fi prevăzut măsurile de reducere pe care Nicușor Dan le-a luat.
„Din păcate, tot ce am spus că se va întâmpla, s-a adeverit!! Un scurt fragment din testimonialul meu de anul trecut, din septembrie. Și este doar începutul….”, a scris Gabriela Firea în postarea de pe Facebook.
În videoclip, actualul senator PSD îl acuză pe Nicușor Dan că i-a denumit pe mai mulți cetățeni ai Capitalei „atârnache”. Mai mult, Firea declarase că Guvernul acordă sumă foarte mici românilor defavorizați, pentru care veniturile de la Primăria Capitalei ar reprezenta „diferența între a muri de foame și a supraviețui”.
„Mă doare realmente fizic când aud că persoanele cu dizabilități, copii și adulți, nu ar fi trebuit să fie sprijinite de către Primărie. De ce spun acest lucru? Pur și simplu nu pot să-mi scot din cap un cuvânt foarte urât, nedrept, spus în aceste zile, că acești oameni sunt atârnache. Deci cum? Seniorii din București? Femeile din București? Bolnavii cronici din București? Bucureștenii care merg cu transportul în comun și primesc subvenție și nu plătesc 6 lei cum vor ei? Cei care sunt racordați la termoficare? Toți aceștia sunt atârnache?“, spunea Gabriela Firea în videoclipul postat pe Facebook.
Fostul primar al Capitalei l-a acuzat și în urmă cu câteva zile pe Nicușor Dan în legătură cu înjumătățirea ajutoarelor persoanelor cu dizabiliăți. Potrivit acesteia, persoanele cu dizabilități ar urma să fie afectate serios de rectificările bugetare, asta după ce Dan ar fi dat asigurări că persoanele cu handicap nu vor întâmpina probleme în acest sens.
„Noul primar demonstrează, încă o dată, că nu este interesat de problemele oamenilor, de necazurile sau grijile lor. Iar azi și-a arătat cu prisosință fățărnicia și lipsa totală de empatie atunci când a anunțat, relaxat, că adulții cu dizabilități vor primi de acum încolo 250 lei/ lună, și nu 500 lei/lună! Ce contează ca oamenii acestia sunt cei mai amarati dintre noi, ca pentru ei fiecare banut conteaza! Sa se descurce cum pot!
Ce daca nu au primit banii din decembrie! Nu e responsabilitatea lui!
Nici apelul impresionant al Gabrielei Serbanescu, reprezentanta persoanelor cu dizabilitati, prezenta la sedinta de CGMB, nu l-a impresionat.
Pentru ca, de fapt, NU II PASA! Vor urma si alte taieri, de la Programul FIV, de la familiile monoparentale…”, a scris fostul primar al Capitalei pe profilul său.