Profesorul reținut pentru agresarea sexuală a unor fetițe de 6 ani concurent la Vocea României

de:
23 apr. 2014
0 Afișari
Profesorul reținut pentru agresarea sexuală a unor fetițe de 6 ani concurent la Vocea României

Darie este cunoscut în Piatra Neamţ pentru talentul său artistic, dar mai ales pentru colaborările pe care le are cu diverse vedete din România. Mai mult, acesta a participat la emisiunile „Românii au talent” şi „Vocea României”.
În speranţa că va putea să le ajute copiii să pătrundă în lumea artistică, o mulţime de părinţi din judeţul Neamţ şi din alte zone ale Moldovei şi-au trimis micuţii să ia lecţii de canto cu Darie. Nimeni nu a bănuit vreo clipă că în loc de meditaţii, fetiţele sunt abuzate sexual, informează Libertatea.

Oamenii au fost cutremuraţi ieri când au aflat că Darie a fost săltat, fiind acuzat de pornografie infantilă. Mai exact, bărbatul, care preda canto la Clubul Copiilor din Piatra Neamţ, abuza şi filma copile cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani.

Conform procurorilor, bărbatul în vârstă de 41 de ani preda canto la Clubul Copiilor din Piatra Neamţ. În calitatea lui de profesor, acesta ar fi „efectuat acte cu caracter sexual în prezenţa unor eleve, minore cu vârste cuprinse între şase ani şi jumătate şi 10 ani”.

În ordonanţa de reţinere emisă pe numele acestuia se arată că dascălul „a exercitat acte concrete de natură sexuală în prezenţa acestora, constând inclusiv în vizionarea unor filme cu caracter pronografic”, s-a dezbrăcat în prezenţa minorelor şi s-a masturbat.

Anchetatorii susţin că profesorul a filmat „o parte a acestor activităţi” cu două telefoane mobile şi a transferat imaginile pe un dispozitiv de stocare a datelor. În 24 martie, după ce a aflat că mama unei eleve de şase ani şi jumătate a sesizat organele de urmărire penală, suspectul D. L. G. a şters toate imaginile pe care le avea salvate pe dispozitivul de stocare, dar şi toate datele de pe hard disk-urile sistemelor informatice pe care le avea în posesie. Imaginile, precum şi câteva sute de fişiere video cu caracter pornografic, au fost însă recuperate de către anchetatori, la percheziţia informatică.

„Aşa cum rezultă din imaginile identificate cu ocazia percheziţiei informatice asupra mediilor de stocare ridicate de la suspect, în unele situaţii profesorul de muzică a supus elevele minore la acte cu caracter sexual ce au implicat folosirea corpului acestora, acte susceptibile a întruni elementele constitutive ale infracţiunii de agresiune sexuală. O parte din aceste activităţi au fost înregistrate de către suspect, cu ajutorul a două telefoane mobile, şi transferate ulterior pe un dispozitiv de stocare a datelor”, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de DIICOT.

Suspectul reţinut se află în custodia Centrului de reţinere şi arestare preventivă a IPJ Neamţ şi urmează a fi dus miercuri la Tribunalul Neamţ cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acest dosar, procurorii DIICOT au fost sprijiniţi de ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminaltăţii Organizate Neamţ.

Cookies