Profesorul ieșean, Tiberiu Brăilean, a decedat după ce a aşteptat 6 ore să primească îngrijiri

de:
10 mart. 2015
0 Afișari
Profesorul ieșean, Tiberiu Brăilean, a decedat după ce a aşteptat 6 ore să primească îngrijiri

Cadrul didactic ar fi ajuns la unitatea medicală Spitalul „Parhon” cu insuficiență respiratorie, fiind apoi transferat la „Sf. Spiridon”, unde a murit după patru zile, scrie realitatea.net.

Reprezentanții DSP Iași au cerut conducerii Spitalului „Parhon” toate actele cu privire la internarea profesorului universitar Tiberiu Brăilean, în vârstă de 55 de ani, care a murit, duminică, în urma unui stop cardio-respirator.

„Noi am cerut deja de săptămâna trecută, când încă profesorul era internat în ATI la Spitalul «SfântulâSpiridon», toate actele medicale de la «Parhon» referitoare la caz. Le vom completa şi cu cele de la «Sfântul Spiridon» şi-i voi invita pe colegi la o discuţie administrativă şi medicală, pentru că există nişte protocoale semnate de toate spitalele, care nu sunt respectate – de la prezenţa medicului rezident la consultaţia din triaj, la timpii mari de aşteptare din Urgenţă, la transferul interclinic. După această discuţie, vom face şi o monitorizare săptămânală, pentru că, deşi toată lumea cunoaşte protocoalele şi ce trebuie făcut, regulile jocului nu sunt respectate. Nu pot spune cine a greşit”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Eugen Popescu, directorul DSP Iași.

Cookies