Profesorul suplinitor de sport de la liceul de fiţe „Jean Monnet” din Capitală, care a fost arestat în noiembrie fiind acuzat de viol de către o elevă minoră, a fost eliberat definitiv în urma deciziei judecătorilor Tribunalului Bucureşti. Dan Octavian Vişan a fost arestat preventiv în noiembrie pentru relaţii sexuale cu o minoră. Iniţial, el a fost acuzat de viol de către eleva de la liceul Jean Monnet.
În timpul unei vacanţe la munte, cei doi au întreţinut relaţii sexuale, fapt recunoscut ulterior de profesorul de sport. Bărbatul a respins însă acuzaţia de viol. Vişan a fost suspendat din funcţia de profesor imediat după ce a fost acuzat de viol.
Marţi, Judecătoria Sectorului 1 a admis cererea de eliberare sub control judiciar a profesorului, însă decizia a fost atacată cu recurs de procurori.
Tribunalul Bucureşti a decis definitiv eliberarea profesorului de la Jean Monnet. Dan Octavian Vişan va fi judecat în libertate în acest caz.
Dacă va fi găsit vinovat, dascălul poate sta după gratii între trei şi 10 ani de închisoare.