SMART CITY

Profesorii vor primi bani pentru dezvoltare. Examenele de BAC și Evaluare Națională NU se SCHIMBĂ

ANUL ȘCOLAR 2014-2015: Potrivit ministrului, elevul, care va avea de susţinut un examen important la finalul anului şcolar, ar trebui să se poată concentra „cu prioritate” pe materiile de examen.

ANUL ȘCOLAR 2014-2015: „Sper să reuşim să facem acest lucru, ca în clasa a XI-a şi a XII-a, elevii să aibă un număr mai mic de materii şi să opteze, în funcţie de interesul lor, pentru un domeniu sau altul. Este un proces complicat pentru că asta înseamnă o reformă structurală a programelor şcolare, dar o vom face. Pentru un astfel demers, ai nevoie de trei-patru ani. Trebuie reaşezate disciplinele. În anul în care există examene importante, gradul de încărcare al elevului ar trebui să fie mai mic.

În clasa a VIII-a, dacă ştii că are examen extrem de important la sfârşitul clasei a opta, atunci trebuie să faci în aşa fel încât, în interiorul disciplinelor, să îi dai posibilitatea elevului să se concentreze, cu prioritate, pe materiile pentru examen. Dacă la clasa a opta, putem spune că sunt două probe, pentru minorităţi sunt trei, dar la Bacalaureat unde numărul de probe este mult mai mare, pentru că avem şi probleme eliminatorii, durata examenului este foarte mare, sunt lucruri care, încet-încet, va trebui să le gândim”, a explicat ministrul Educaţiei Naţionale.

ANUL ȘCOLAR 2014-2015: Remus Pricopie a precizat că aceste modificări nu se vor întâmpla curând, ci în trei-patru ani. „Nu se va întâmpla mâine, sub nicio formă, eu cred că deja am început să ne obişnuim, când vorbim, de 2016-2017, am anunţat 2019”, a spus Pricopie.

ANUL ȘCOLAR 2014-2015: Referitor la sumele alocate pentru profesori ministrul a anunțat că va încerca să clarifice problema cu naveta cadrelor didactice, potrivit Agerpres.

ANUL ȘCOLAR 2014-2015: „Știți că bugetele au crescut, ne uităm în execuția bugetară, nu în promisiuni. Deja după doi ani putem să vedem execuția bugetară. Eu sunt convins că și pentru 2015 vor crește sumele, în plus am încercat și vom folosi la maximum resursele europene, fondurile structurale în lunile următoare. Profesorii vor primi din nou acel instrument, cândva era 100 de euro, acum vor fi 150 de euro pentru dezvoltare profesională”, a precizat ministrul Pricopie.

ANUL ȘCOLAR 2014-2015: „Încercăm să clarificăm problema cu naveta elevilor și a cadrelor didactice. Problema elevilor cu naveta este clarificată de anul trecut, asigurând surse de finanțare. Și naveta cadrelor didactice trebuie clarificată, pentru că unele unități administrativ-teritoriale decontează, iar altele nu. Am stabilit că vom analiza acest subiect să vedem cum reușim unitar la nivel național să se facă decontarea, introducându-se, evident, niște plafoane. Sunt cazuri greu de crezut: 120 de kilometri dus, 120 de kilometri întors în fiecare zi. Trebuie să vedem exact cum stau lucrurile și să finanțăm această navetă.

ANUL ȘCOLAR 2014-2015: În ceea ce privește Programul „Bani de liceu”, Remus Pricopie a spus că suma alocată va crește până la aproximativ 250 de lei de la 180 de lei.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button