Profesorii de la Universitatea București refuză cei 700 de lei acordați de Guvern: „Este o umilință”

de:
14 nov. 2014
0 Afișari
Profesorii de la Universitatea București refuză cei 700 de lei acordați de Guvern: „Este o umilință”

Măsura acordării celor 700 de lei a fost calificată de o parte a presei drept una din seria “pomenilor electorale”, întrucât a venit exact între cele doua tururi ale alegerilor prezidențiale, relatează „Revista 22”. Aproximativ 300.000 de persoane au primit deja sau vor primi această sumă de 150 de euro, alocată pentru “dezvoltarea personală” a cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar.

Potrivit semnatarilor scrisorii, această măsură sugerează, mai degrabă, “dorința de a potoli nemulțumirea lucrătorilor din învățământ decât grija sinceră pentru soarta lor”, scrie greatnews.ro.

Iată conținutul scrisorii deschise:

“Domnule Prim Ministru Victor-Viorel Ponta,
Domnule Ministru Remus Pricopie,
Domnule Ministru Delegat Mihnea Cosmin Costoiu,

Am fost informați de Universitatea din București, unde suntem cadre didactice, despre OUG nr. 58/2014, prin care personalul didactic din învӑțӑmântul preuniversitar și universitar de stat poate primi subvenția pentru dezvoltare profesionalӑ, în cuantum de 700 lei.

Vӑ trimitem aceastӑ scrisoare pentru a vӑ informa cӑ noi, semnatarii ei, nu acceptӑm primirea acestei sume.

Aceastӑ acțiune a Guvernului, insuficient pregătită și fără precedent în mediul universitar, pare mult prea legată de momentul alegerilor și sugerează mai degrabă dorința de a potoli nemulțumirea lucrătorilor din învățământ decât grija sinceră pentru soarta lor.

Cele mai multe cadre didactice (în special cele tinere) și personalul auxiliar din învățământ muncesc în condiții indecente de salarizare. Nu de demagogie și de măsuri pompieristice au nevoie, ci de o abordare corectӑ a problemelor din Educație, inclusiv a celor salariale.

Considerӑm cӑ ar fi o umilința sӑ acceptӑm acești bani în condițiile în care:

– nu este respectat procentul de finanțare a Educației, așa cum este prevӑzut de lege;
– din interese politice și împotriva interesului învăţământului, actuala putere a modificat unele articole din Legea Educației şi a modificat criteriile CNATDCU. Aceste acţiuni își aratӑ deja efectele dezastruoase;
– cercetarea performantă este descurajată;
– puterea actualӑ pare dezinteresatӑ de condițiile materiale grele în care trӑiesc cele mai multe cadre didactice;
– politicul se amestecӑ în activitatea universitarӑ prin decizii cum a fost cea recentӑ, prin care în mod absolut nejustificat au fost suspendate cursurile universitare în zilele de vineri, 14 noiembrie 2014, și luni, 17 noiembrie 2014.

Îi înțelegem întru totul pe colegii care vor accepta primirea acestei subvenții. Mulți dintre dânșii chiar au mare nevoie de acești bani, mulți o duc foarte greu. Cu toții am avea nevoie de venituri corecte pentru un trai decent, însӑ noi, prin neacceptarea acestei subvenții, dorim sӑ tragem un semnal de alarmӑ asupra modului jignitor în care sunt tratate cadrele didactice.

14 noiembrie 2014

Lector Dr. Crina Dӑscӑlescu
Prof. Dr. Sorin Dӑscӑlescu
Conf. Dr. Alexandru Gica
Conf. Dr. Radu Gramatovici
Conf. Dr. Ioana Leuștean
Prof. Dr. Laurențiu Leuștean
Prof. Dr. Liviu Marin
Prof. Dr. Liviu Ornea
Conf. Dr. Ionel Popescu
Prof. Dr. Sanda Țigoiu
Conf. Dr. Victor Țigoiu
Conf. Dr. Cristian Voica
Conf. Dr. Victor Vuletescu

Cookies