LITORAL: Produse expirate la Mamaia. OPC a închis bucătăriile hotelurilor Victoria și Național

de:
06 aug. 2014
0 Afișari
LITORAL: Produse expirate la Mamaia. OPC a închis bucătăriile hotelurilor Victoria și Național

Echipe de control ale ANPC, conduse de preşedintele Autorităţii, au verificat, miercuri, două hoteluri din Mamaia, descoperind mai multe nereguli, potrivit realitatea.net.

OPC LITORAL 2014: Verificările inspectorilor au vizat Hotelul Victoria, unde, marţi, mai mulţi turişti au reclamat că au găsit camerele ocupate deşi achitaseră sejurul.

„Am venit iniţial pentru situaţia de ieri semnalată de către consumatori că nu au avut loc de cazare. Am verificat condiţiile de cazare. Vreau să vă spun şi partea bună, sunt condiţii în regulă, condiţii care respectă actele normative în vigoare. Pentru toţi care nu aveau camere s-a găsit o soluţie la acelaşi nivel calitativ sau superior, dacă aveau cazare la trei stele au primit tot la trei stele sau la patru stele. Nu a fost de vină agenţia de turism, ci managerul hotelului”, a afirmat preşedintele ANPC, Marius Dunca. Apoi, verificările au continuat în bucătăria hotelului unde au fost găsite alimente neetichetate sau ţinute în condiţii improprii.

„Am găsit carne cu miros şi modificare de culoare. Nu vă pot spune ce este că nu avem elemente de identificare. Am mai găsit chiftele congelate, peşte, nu ştim când a fost adus, când expiră, ce fel de peşte este. Unitatea va primi o amendă de până în 20.000 de lei pentru situaţia cu turiştii, iar până la remedierea deficienţelor va fi suspendată activitatea bucătăriei”, a declarat Marius Dunca.

De asemenea, controlul ANPC a vizat şi Hotelul Naţional, unde au fost găsite produse expirate sau neetichetate.

În acest caz inspectorii au aplicat amenzi de până la 14.000 de lei şi au decis închiderea temporară a activităţii bucătăriei până la remedierea deficienţelor.

„Toate sunt produse expirate, neetichetate. Nu ştim ce avem aici. Sancţiuni de la 2.000 la 4.000 de lei pentru alimentele expirate şi pentru neetichetate de până la 10.000 de lei. Chiar au aruncat unele produse până să ajungem noi aici. Am găsit numai produse expirate”, a precizat Marius Dunca pentru Mediafax.

Cookies