ARHIVA B365

Prodecan şi studenţi la ASE, trimişi în judecată, după ce au făcut „comerţ” cu licenţe

Prodecanul este acuzat de procurorii de la Parchetul general de luare de mita (42 de fapte) si trafic de influenta, iar alti 8 studenti sau masteranzi de dare de mita sau cumparare de influenta, se arata intr-un comunicat remis presei de Ministerul Public.

In rechizitoriul intocmit, procurorii arata ca inculpatul Serbanescu Iuliu Cosmin, prodecan al Facultatii de Finante (FFABBV) din cadrul Academiei de Studii Economice, in calitate de profesor titular al cursurilor de fiscalitate, asigurari si reasigurari la aceasta facultate, in perioada ianuarie 2012 – mai 2014, a pretins si primit sume de bani, cuprinse intre 500 de lei si 500 de euro, de la studenti sau masteranzi ai FFABBV, carora le-a oferit lucrari de licenta sau lucrari de disertatie, gata elaborate, in forma digitala.

In plus, el i-a spus ca, in calitate de membru si al comisiei de licenta/coordonator al lucrarii de disertatie, le va asigura nota corespunzatoare promovarii examenului de licenta/ master.

Mai mult, prodecanul a primit de la una dintre inculpate suma de 400 de lei, in schimbul careia i-a oferit acesteia lucrarea de licenta gata elaborata, acceptand totodata sa intervina la profesorul coordonator al lucrarilor de licenta oferite si membru al comisiei de examinare, pentru a-i asigura studentei promovarea examenului de sustinere a lucrarii de licenta.

De asemenea, el a primit de la o alta inculpata suma de 200 de euro si 200 de lei, pentru a interveni pe langa cadrele didactice si a-i asigura studentei promovarea unor examene de an ce au avut loc/urmeaza a se sustine.

Sumele obtinute de prodecan din comiterea celor 42 de infractiuni de luare de mita, respectiv 9.730 euro, 1.525 lei si 1.300 USD, urmeaza a fi confiscate, se mai arata in comunicatul citat.

De asemenea, s-a dispus luarea masurii asiguratorii a sechestrului asupra sumei de 650 euro, ridicata cu prilejul perchezitiei domiciliare efectuate la locuinta inculpatului Serbanescu Iuliu Cosmin, precum si asupra apartamentului acestuia.

Dosarul va fi solutionat de Tribunalul Bucuresti.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button