Procurorul Ștefan Crișu, suspendat din funcție de CSM

de:
27 mai 2015
0 Afișari
Procurorul Ștefan Crișu, suspendat din funcție de CSM

Potrivit unui comunicat al CSM transmis miercuri si citat de Agerpres, hotararea Sectiei a fost luata in temeiul dispozitiilor art. 40 lit. j) din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 62 alin. (1) lit. a1) teza a II a si alin. (2) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata cu modificarile si completarile ulterioare, scrie hotnews.ro.

Judecatorii de la Curtea de Apel Bucuresti au decis luni ca procurorul Stefan Crisu sa fie cercetat in arest la domiciliu, intr-un dosar in care este acuzat de trafic de influenta.

Instanta a respins cererea DNA de arestare preventiva a procurorului, insa decizia nu este definitiva.

Stefan Crisu este acuzat ca a pretins bani si un telefon mobil in schimbul promisiunii ca va interveni pe langa procurorii din DIICOT pentru o solutie favorabila unui inculpat.

„In cursul anului 2013 (incepand cu luna martie), in calitate de procuror, Stefan Crisu a pretins, in mod direct, un telefon mobil marca Samsung Galaxy iar ulterior, a pretins, in mod direct si prin intermediar, de la o persoana (denuntatoare in prezenta cauza), 3.000 de euro si a primit un telefon mobil marca Samsung Galaxy (in valoare de 600 de euro), in schimbul promisiunii de a interveni pe langa procurorii competenti din DIICOT ce aveau in instrumentare un dosar penal in care fusesera dispuse masuri de ridicare, in cursul derularii unei perchezitii domiciliare, asupra unui bun (autoturism marca Mercedes Tip CLS 350), in vederea restituirii acestuia”, sustine DNA.

Procurorii au constatat ca, ulterior, dupa solicitari repetate formulate direct sau prin intermediar, pe 24 mai 2015, procurorul Crisu a primit de la persoana denuntatoare un telefon mobil marca Samsung Galaxy model S6 – Edge (in valoare de aproximativ 1.000 de euro) si diferenta valorica in echivalent banesc (in cuantum de 2.000 de euro).

Pe 24 mai, Stefan Crisu s-a intalnit cu persoana denuntatoare la o cafea vizavi de Opera, unde a primit banii, si a incercat sa fuga cu masina cand au intervenit procurorii DNA, insa a fost blocat in trafic si retinut.

Cookies