Procurorul din dosarul ICA, Emilian Eva, plasat sub control judiciar

de:
26 iun. 2015
0 Afișari
Procurorul din dosarul ICA, Emilian Eva, plasat sub control judiciar

Emilian Eva este unul din procurorii care în urmă cu zece ani, când era procuror DNA, trimiteau în judecată dosarul lui Dan Voiculescu, referitor la privatizarea ICA, dosar în care Voiculescu a fost condamnat la închisoare, scrie realitatea.net.

Emilian Eva este urmărit penal pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția; executarea de falsuri ale bunurilor culturale mobile clasate, în scopuri comerciale sau dacă au fost expuse în public; tăinuire; folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unui persoane neautorizate la aceste informații.

Potrivit documentelor de la dosar, Emilian Eva a achiziționat, în intervalul noiembrie 2014 — aprilie 2015, de la diverse persoane fizice, 94 de tablouri, unele semnate de pictori români sau străini bine cotați pe piața de artă din România, pe care, în mod direct sau prin intermediari, le-a lăsat în custodie spre evaluare la Casa de licitație „ARA ART” din București.

Dintre acestea, 16 tablouri, semnate de pictorii Ziffer Sandor, Nicu Enea, Constantin Piliuță, A. Popp, Oszkar Nagy, Thorma Janos, Aurel Ciupe, au fost evaluate la suma totală de 81.600 de euro.

În perioada ianuarie — februarie, procurorul Emilian Eva a postat prin intermediari, spre vânzare, pe site-ul OLX (cu mențiunea „tablouri originale/expertizate”) 34 de tablouri (presupus a fi semnate sau executate de către pictorii Octav Băncilă, Tibor Erno, Lucian Grigorescu, Alexandru Ciucurencu, Samuel Mutzner, Jean Cheller, Sion Theodorescu, Ludovic Basarab, Ștefan Pelmuș, Otto Briese, Hentia Sava, Ion Musceleanu, Aurel Bordenache, Ștefan Popescu, Constantin Piliuță, Mircea Ciobanu, Ligia Macovei, Sever Frentiu, Adam Bălțatu, Constantin Stahi, Max Herman Maxy, M.H. Georgescu, Sirato Francis, Sabin Bălașa, Jean Steriadi), solicitând suma totală de 51.800 de euro.

Cookies