Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie îl cercetează pe Ion Maximilian Bălăşescu, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov, acuzat de luare de mită, scrie Mediafax.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că, în ianuarie 2012, Maximilian Bălăşescu, în calitatea sa de procuror, a pretins de la un denunţător, prin intermediari, suma de 300.000 euro, în două tranşe.
În schimbul banilor, el urma să dispună ridicarea măsurărilor asiguratorii luate faţă de denunţător, într-un dosar în care acesta era cercetat, alături de alte persoane, pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Totodată, procurorul urma să dispună, cu privire la acelaşi denunţător, disjungerea cauzei şi formarea unui dosar separat în care ulterior să adopte o soluţie de scoatere de sub urmărire penală.
Maximilian Bălăşescu a fost prins în flagrant delict, marţi, în timp ce primea de la denunţător, prin intermediar, suma de 90.000 lei şi 80.000 euro.
Având în vedere calitatea de magistrat a lui Bălăşescu, Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a încuviinţat, miercuri, măsura reţinerii pentru 24 de ore.