Procurorii din București și din țară își suspendă activitatea. În perioada protestului, se vor judeca doar cauzele urgente

20 iun. 2023
159 afișări
Procurorii din București și din țară își suspendă activitatea. În perioada protestului, se vor judeca doar cauzele urgente
Procurorii din București și din țară își suspendă activitatea. În perioada protestului, se vor judeca doar cauzele urgente | Sursă foto: Pexels

Procurorii ce fac parte din parchetele de pe lângă Tribunalul București și judecătoriile de sector au anunțat că își suspendă activitatea. Decizia a fost adoptată și de judecătorii din cadrul altor instanțe din România.

Procurorii anunță că își suspendă activitatea pe termen nelimitat

Procurorii din București au decis să își suspende activitate în semn de protest față de modificarea condițiilor în care sunt acordate pensiile de serviciu.

În ceea ce privește perioada pe care greva va avea loc, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a transmis, printr-un comunicate de presă, următoarele:

Procurorii își suspendă activitatea (…) până la adoptarea unei reglementări previzibile care să respecte independența justiției și statutul magistraților, în baza unui proces legislativ transparent prin care, pe de o parte să fie înlăturate inechitățile existente, iar pe de altă parte, să se țină cont de statutul magistraților, condițiile de muncă și perspectivele sistemului judiciar în ansamblul său.

Solicităm ca punctele de vedere exprimate de întreg corpul magistraților în Adunările generale din data de 31.05.2023 să fie avute în vedere în procesul legislativ de adoptare a modificărilor legislative cu privire la pensiile magistraților.

Cu toate că magistrații aleg să protesteze, ei recunosc că actualul sistem de pensii necesită modificări.

Admițând că sistemul actual de pensionare necesită ajustări (spre exemplu, pensia de serviciu nu ar trebui să depășească cuantumul salariului net).

Totodată, judecătorii din cadrul mai multor instanțe, inclusiv Curțile de Apel București și Alba Iulia, au decis să se alăture protestului, prin suspendarea activității.

Decizia a fost luată în cadrul Adunării Generale ce a avut loc marți, iar începând de miercuri urmează să fie adoptată forma de protest. Judecătorii din cadrul curții de Apel București au transmis:

Volumul inuman de muncă, în rândul judecătorilor, agravat de plecările masive din sistemul judiciar, în contextul incoerenței și lipsei de transparență a puterii legiuitoare, subdimensionarea cronică a schemelor de personal, neadaptate de ani de zile volumului uriaș de cauze, incompatibilitățile și interdicțiile profesiei, sunt aspecte ce trebuiau cântărite de legiuitor, atunci când a decis să lovească nemeritat corpul judecătorilor, prin afectarea statutului și a independenței, prin lezarea chiar a demnității profesiei.

Facem cunoscut opiniei publice faptul că regretăm profund că am fost nevoiți să recurgem la această formă de protest. (…)

Statutul judecătorului nu este un privilegiu al acestuia, ci este dreptul societății de a avea o justiție independentă și imparțială.

Ce cazuri vor fi judecate pe perioada protestelor

Magistrații au transmis că , pe perioada protestelor, urmează să fie judecate doua cauzele ce sunt considerate urgente, conform Antena 3 CNN. Iată care sunt acestea:

În materie civilă

  • Ordonanță președințială,
  • Măsuri asiguratorii,
  • Suspendare provizorie executare,
  • Răpiri internaționale de copii,
  • Plasamente,
  • Adopții,
  • Custodii publice,
  • Declarare ca indezirabili,
  • Ordine de protecție.

În materie penală

  • Cauzele în care sunt inculpați sub imperiul măsurilor preventive,
  • Cauze de competența judecătorului de drepturi și libertăți,
  • Cauzele în materia executării pedepsei (primă instanță și căi de atac),
  • Verificare măsuri asiguratorii.
Cookies