BAZAR

Procesiune cu relicva Papei Iona Paul al II-lea, pe străzile Capitalei

Înscris în rândul fericiţilor la 1 mai 2011 de către Papa Benedict al XVI-lea, Ioan Paul al II-lea va fi declarat sfânt la 27 aprilie 2014, conform deciziei Papei Francisc. Odată cu declararea sa ca fericit, Papa Ioan Paul al II-lea a fost înscris în calendarul Bisericii Catolice, comemorarea sa liturgică fiind stabilită pentru 22 octombrie.

La procesiune vor participa IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București, PS Cornel Damian, episcop romano-catolic auxiliar de București, PS Mihai Frățilă, episcopul greco-catolic de la Vicariatul greco-catolic de București, și Mons. Muankembe Baudouin, consilier al Nunțiaturii Apostolice. Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie va fi prezidată de IPS Ioan Robu. La Sfânta Liturghie şi-a anunţat participarea și Excelența Sa Marek Szczygieł, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Polone în România.

Evenimentul se va desfășura după următorul program:

– Ora 13.45*: adunarea credincioșilor, a persoanelor consacrate, a ministranților și a preoților în fața Monumentului Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din
București (la intersecția străzilor Bd. Schitu Măgureanu cu Str. Pictor C. Stahi, în vecinătatea Parcului Cișmigiu);

– Ora 14.00: Recitarea sfântului rozariu în fața Monumentului;

– Ora 14.30: Procesiunea spre Catedrala Sf. Iosif din București, cu icoana și relicva Fericitului Ioan Paul al II-lea, Papă;

– Ora 15.00: Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie solemnă în cinstea Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea în Catedrala Sf. Iosif din București.

Monumentului Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea a fost amplasat la intersecția străzilor Bd. Schitu Măgureanu şi Pictor C. Stahi la inițiativa Nunțiaturii Apostolice în România, în colaborare cu Primăria Municipiului București, în amintirea vizitei istorice pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o în țara noastră în anul 1999, prima vizită a unui Suveran Pontif într-o țară majoritar ortodoxă. Dezvelit la 1 august 2011, monumentul este opera în bronz a sculptorului sloven de origine bosniacă Mirsad Begić.

Relicva Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, care va fi purtată într-un relicvariu în procesiune pe străzile Capitalei, constă în câteva picături de sânge ale Suveranului Pontif și a fost dăruită Catedralei „Sfântul
Iosif” din București la 19 mai 2011 de către Cardinalul Stanisław Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia, fost secretar personal al Fericitului Papă.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button