Administrația locală îi anunță pe bucureștenii din Sectorul 6 că, începând de miercuri, 10 iulie, procedura pentru plata taxei de parcare a fost simplificată.
Șoferii care au nevoie de un contract pentru un loc de parcare în S6 nu mai sunt nevoiți să meargă să-l declare la Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale Sector 6, așa cum erau obligați până acum.
A fost simplificată procedura pentru plata taxei de parcare în Sectorul 6
De azi, e mai simplu să plătești taxa pentru parcare!
Dacă ai semnat un contract pentru un loc de parcare, în Sectorul 6, nu mai e nevoie să mergi să îl declari la Direcția Generală de Taxe și Impozite Locale Sector 6, așa cum erai obligat până acum, anunță Primăria Sectorului 6 într-o postare pe Facebook.
Astfel, administrația locală îi anunță pe bucureștenii din Sectorul 6 că o se ocupe de acest pas. Toate actele, contractul și declarația de impunere vor fi încărcate de reprezentanții Primăriei în baza de date a DGITL.
Ce trebuie să facă șoferii din S6:
Tot ce trebuie să faci este să achiți taxa de parcare, după ce ai ridicat contractul de la Serviciul Parcări (Șoseaua Virtuții nr. 148, etaj 1, Sector 6), explică PS6.
După ce a fost ridicat contractul de la Serviciul Parcări, bucureștenii pot plăti taxa pentru parcare de acasă, pe platforma Ghișeul sau la unul dintre terminalele de plată din sector, unde se poate vedea direct suma care trebuie achitată.
Când se plătește taxa pentru locul de parcare
- Pentru locurile de parcare dobândite în cursul anului, respectiv până la data de 24.02, prima plată trebuie să se facă până la data de 31.03;
- Pentru locurile de parcare dobândite în cursul anului, respectiv între data de 01.03 și 31.08, prima plată trebuie să se facă până la data de 30.09.
Cum poți obține un loc de parcare în S6
Cererea pentru locul de parcare se depune online, AICI, apoi se urmează următorii pași:
- Se introduc în câmpurile specificate datele de localizare:
- adresă: stradă, număr poștal, număr imobil, apartament;
- numărul și data bonului de ordine. În cazul în care nu ai o cerere înregistrată și un număr de ordine, această rubrică va fi lăsată necompletată, mai apoi urmează să primești pe mail un număr de înregistrare a cererii.
În momentul introducerii acestor date, se vor selecta automat toate locurile disponibile din jurul imobilului tău, ele putând fi deselectate individual dacă se dorește un loc anume.
- Mai apoi, urmează să fie introduse datele personale: nume, prenume, CNP, adresă de e-mail, număr de telefon, numărul de înmatriculare al mașinii, marca autoturismului, seria de sasiu, valabilitatea ITP-ului și RCA-ului, plus observații, dacă este cazul.
- Urmează să fie încărcate documentele necesare (scanate sau fotografiate):
- CI/BI;
- Certificat de înmatriculare;
- Contract de comodat (dacă este cazul);
- Certificat de încadrare în grad de handicap (dacă este cazul);
- Asigurare auto obligatorie valabilă (RCA);
- Certificat de căsătorie, în cazul în care autoturismul este pe numele soțului/soției.
- Ultimul pas este să trimiți solicitarea, iar apoi vei primi un mesaj de confirmare și un număr al solicitării. Vei fi anunțat, tot pe e-mail, dacă cererea ta a fost soluționată, explică reprezentanții Primăriei Sectorului 6.
Te-ar mai putea interesa și: