Probleme la construcţia Orhideea Towers. Austriecii de la Porr au dat ŢEAPĂ unei FIRME ROMÂNEŞTI

de:
24 mart. 2017
16 Afișari
Probleme la construcţia Orhideea Towers. Austriecii de la Porr au dat ŢEAPĂ unei FIRME ROMÂNEŞTI

Orhideea Towers.  Compania austriacă Porr datorează Urban plata lucărilor efectuate, dar neachiate, în valoare de 1,03 milioane de lei (circa 230.000 de euro), peste 481.000 de euro reprezentând suma executată din scrisoarea de garanţie, cât şi plata penalităţilor contractuale, a comisionului de plată a sumei executate şi plata cheltuielilor de judecată, se arată în cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Bucureşti, consultată de Economica. 

Porr Construct semnează în februarie 2016 contractul de antrepriză generală pentru proiectarea şi construcţia clădirilor de birouri Orhideea Towers cu beneficiarul investiţiei, Europolis Orhideea BC. Birourile Orhideea Towers reprezintă o investiţie de 75 de milioane de euro din partea austriecilor de la CA Immo şi care ar urma să fie livrate pe piaţă în acest an. Clădirile sunt construite pe o parte din terenul fostei fabrici Spicul din apropierea Pasajului Basarab, tot acolo unde şi dezvolatorul Forte Partners construieşte proiectul de birouri The Bridge.

Orhideea Towers.  Pentru lucrările de construcţie a structurii şi suprastructurii, Porr subcontractează societatea Urban Consult, iar valoarea stabilită a contractului a fost de 5,7 milioane de euro, fără TVA. Urban a depus o scrisoare bancară de bună execuţie, reprezentând 10% din valoarea contractului de subantrepriză, dar şi o garanţie bancară pentru plata primită în avans, în valoare de peste 684.000 de euro. Contractul a intrat în vigoare la în 27 aprilie 2016, iar lucrările urmau să înceapă de îndată ce Porr preda zona de lucru către Urban Consult.

La nici o jumătate de an, în octombrie 2016, Porr Construct încheie un act adiţional la contractul cu Urban Consult, prin care valoarea a fost redusă cu mai mult de un milion de euro, la 4,63 milioane de euro, pe fondul reducerii lucrărilor ce urmau să fie executate de Urban Consult. Ce s-a întâmplat de fapt? Porr contractase o altă firmă pentru executarea şi nu a mai plătit lucrările deja efectuate de Urban.

Orhideea Towers.  Spre sfârşitul lunii noiembrie, Urban Consult primeşte declaraţia de rezoluţiune prin care i se comunicat faptul că Porr a luat decizia unilaterală de reziliere a contractului, începând cu 10 decembrie 2016. Motivele invocate de Porr se referă la încălcarea obligaţiilor privind securitatea şi sănătatea pe şantier, încălcarea obligaţiilor privind protecţia mediului, efectuarea unor lucrări neconforme şi întâzieri în executarea lucrărilor, fără a arăta în mod explicit în ce au constat aceste încălcări.

Cu toate că Porr primeşte la începutul lunii decembrie situaţia de lucrări aferente lunii noiembrie, şi pe care avea obligaţia să o confirme în temen de cinci zile de la primire, Urban emite două facturi în valoare totală de peste 800.000 de lei (circa 180.000 de euro). Austriecii refuză însă să plătească aceste facturi şi motivează că nu ar fi fost emise cu prevederile contractuale.

Orhideea Towers.  Din 10 decembrie 2016, accesul Urban pe şantier nu a mai fost permis, iar Porr solicitat plata a 418.320 de euro din scrisoarea de garanţie de bună executare, pe care banca emitentă a plătit-o la data de 25 ianuarie 2017.

Unul dintre motivele invocate de Porr în rezilierea contractului se referă la protecţia mediului înconjurător. Dacă Urban Consult ar fi încălcat această obligaţie contractuală, austriecii trebuiau să contracteze o altă firmă care să se ocupe de curăţenia pe şantier, pe cheltuiala Urban. Însă Porr nu a făcut uz de acest drept, se mai arată în cererea de chemare în judecată.

Cookies