CNAIR a transmis că vor fi probleme cu emiterea rovinietei și peajului, azi, timp de câteva ore. Se fac operațiuni de oprimizare a sistemului.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii (CNAIR) a anunțat că vor fi probleme cu emiterea rovinietei și peajului, azi, pe parcursul a șapte câteva ore. Informația a fost dată pe pagina de Facebook a instituției.
Autoritățile au precizat că, în intervalul ora 17:00 – 23.05.2026, ora 00:30, serviciile utilizate pentru interogarea datelor deținute de aceasta vor funcționa cu intermitență. Situația va fi din cauza efectuării unor operațiuni de optimizare a infrastructurii tehnice a Direcției Generale Permise de Conducere și Înmatriculări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Astfel, șoferii trebuie să știe că emiterea rovinietelor și peajelor prin intermediul Sistemului Informatic de Emitere, Gestiune, Monitorizare și Control al Rovinietei – SIEGMCR poate fi îngreunată, iar serviciile conexe acestuia pot înregistra perioade de indisponibilitate pe parcursul intervenției.
Reamintim utilizatorilor că, în cazul în care circulă pe rețeaua națională rutieră fără a deține rovinietă valabilă, aceasta poate fi achiziționată până la ora 24:00 a zilei respective. De asemenea, peajul poate fi achitat cel târziu până la ora 24:00 a zilei următoare celei în care a fost efectuată trecerea, a adăugat CNAIR.
Un ordin al ministrului privind scumpirea rovinietei a fost pus în consultare publică. Noile tarife ar urma să intre în vigoare de la data de 1 iulie 2026. Documentul poate fi consultat la link-ul de AICI.
Proiectul este pentru aprobarea categoriilor de vehicule și a nivelului rovinietei Prin Legea nr. 226/2023 privind aplicarea unor tarife rutiere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare, au fost transpuse în legislația națională prevederile Directivei (UE) 2022/362 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 februarie 2022 de modificare a Directivelor 1999/62/CE, 1999/37/CE și (UE) 2019/520, în ceea ce privește taxarea vehiculelor pentru utilizarea anumitor infrastructuri. Documentul prevede o serie de modificări și completări în regulamentul de calcul și aplicare a rovinietei.
Se prevede că rovinieta se aplică pentru toate vehiculele înmatriculate, concepute și construite pentru transportul de persoane și pentru transportul de marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mică sau egală cu 3,5 tone. Acest tarif este stabilit în funcție de:
În funcție de e clasa de emisii poluante vehiculului, sunt patru categorii:
Conform sursei citate, pentru un vehicul Euro V – IV a fost calculată prin majorarea cu 15% a rovinietei pentru un vehicul Euro VI, iar rovinieta pentru un vehicul Euro III – 0 a fost calculată prin majorarea cu 30% a rovinietei pentru un vehicul Euro VI. Tarifele vor fi stabilite în lei. Acestea se vor actualiza anual până la data de 31 decembrie, în funcție de indicele prețurilor de consum (IPC), comunicat de Institulul de statistică pentru anul anterior.
Mai jos este lista pentru noile prețuri:
| Categorie rovinietă | Categorie vehicul | Perioada | Rovinietă | |||
| (lei, TVA inclus) | ||||||
Vehicule electrice | EURO VI | EURO V – IV | EURO III – 0 | |||
| A | Vehicul de transport persoane cu maxim 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) – autoturism | 1 zi | 22,00 | 22,00 | 26,00 | 29,00 |
| 10 zile | 30,00 | 30,00 | 35,00 | 39,00 | ||
| 30 zile | 48,00 | 48,00 | 55,00 | 62,00 | ||
| 60 zile | 76,00 | 76,00 | 87,00 | 99,00 | ||
| 12 luni | 254,00 | 254,00 | 292,00 | 330,00 | ||
| B | Vehicul de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone | 1 zi | 52,00 | 52,00 | 59,00 | 67,00 |
| 10 zile | 69,00 | 69,00 | 79,00 | 90,00 | ||
| 30 zile | 110,00 | 110,00 | 126,00 | 143,00 | ||
| 60 zile | 173,00 | 173,00 | 199,00 | 225,00 | ||
| 12 luni | 579,00 | 579,00 | 666,00 | 753,00 | ||
| C | Vehicul de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) şi maximum 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) | 1 zi | 173,00 | 173,00 | 199,00 | 225,00 |
| 10 zile | 231,00 | 231,00 | 266,00 | 301,00 | ||
| 30 zile | 366,00 | 366,00 | 421,00 | 477,00 | ||
| 60 zile | 579,00 | 579,00 | 666,00 | 753,00 | ||
| 12 luni | 1.931,00 | 1.931,00 | 2.220,00 | 2.510,00 | ||
| D | Vehicul de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune (inclusiv conducătorul auto) | 1 zi | 306,00 | 306,00 | 351,00 | 397,00 |
| 10 zile | 408,00 | 408,00 | 469,00 | 530,00 | ||
| 30 zile | 646,00 | 646,00 | 743,00 | 839,00 | ||
| 60 zile | 1.020,00 | 1.020,00 | 1.173,00 | 1.326,00 | ||
| 12 luni | 3.400,00 | 3.400,00 | 3.910,00 | 4.420,00 | ||