ESENTIAL

Probleme cu parcagiii şi cerşetorii? Sună la 021/9752!

Postul telefonic va funcţiona non-stop, va fi deservit de către operatorii din cadrul Dispeceratului Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, iar aici se pot face sesizări şi reclamaţii ale unor fapte care intră în competenţa poliţiei locale. Printre acestea se numără cazuri de tulburări ale ordinii şi liniştii publice, cazuri de comerţ stradal neautorizat, abateri la disciplina în construcţii, încălcări ale normelor privind protecţia mediului sau probleme privind staţionarea şi oprirea neregulamentară a autovehiculelor. „Tot la acest număr se pot face reclamaţii în privinţa activităţii parcagiilor (persoanele care percep taxe ilegale în parcările administrate de Primăria Capitalei) – reclamaţii care ar putea sprijini Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti în campania de eradicare a acestui fenomen, declanşată încă de la începutul anului 2011„, a declarat pentru B365.ro purtătorul de cuvânt al PLMB Răzvan Popa. Din luna ianuarie, prin vechiul număr de telefon, Dispeceratul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti a înregistrat şi a acţionat în cazul câtorva sute de apeluri, iar prin serviciul de urgenţă 112 au fost preluate de la Poliţia Capitalei 1.782 de sesizări.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button