Vântul puternic din București a început deja să creeze probleme în trafic, mai mulți copaci fiind puși la pământ de rafalele puternice. Două astfel de incidente au ajut loc în ultimele ore în Capitală.
Codul galben de vijelie emis de ANM va fi valabil până mâine dimineață.
Nu este pentru prima dată când vântul puternic pune la pământ copacii din București, ducând astfel la îngreunarea traficului sau la distrugerea mașinilor parcate lângă aceștia.
Conform informațiilor transmise pe grupul de Facebook „Info Trafic București și Ilfov”, în ultimele ore 2 copaci au fost doborâți de rafalele puternice. Șoferii din Capitală au informat că arbori au căzut pe:
Copac căzut la piața volantă de pe Bulevardul Unirii, pompierii pe prima banda.
Copac căzut pe Splaiul Unirii, după sediul Fan Curier. A picat peste o mașină în timpul mersului. Fără victime, doar pagube materiale. Pompieri prezenți și poliție!
Iată imaginile publicate pe rețelele de socializare:
Un cititor al publicației ne-a informat că un alt copac a căzut pe Strada Constantin Brâncuși din Sectorul 3. Din nefericire, acesta s-a prăbușit peste un vehicul parcat în apropiere. Iată fotografia:
Din cauza arborilor căzuți, traficul rutier a fost îngreunat temporar în zonele unde au avut loc aceste incidente.
Meteorologii au emis un cod galben de vânt puternic ce afectează atât Bucureștiul, cât și mare parte din țară. Acesta va fi valabil până la data de 24 decembrie 2023, ora 03:00.
Fenomenele vizate sunt:
ANM a transmis următorul mesaj:
Vor fi intervale în care vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45 – 60 km/h.
Pe parcursul zilei în Oltenia, Muntenia și Transilvania local vor fi rafale de 70 – 80 km/h, iar la munte vor fi viteze de 90 – 100 km/h.
În zona de munte va ninge viscolit, local moderat cantitativ (20 – 30 l/mp), iar vizibilitatea se va reduce semnificativ. În Maramureș și Transilvania temporar va ninge viscolit și se va depune strat de zăpadă.