PRO TV: PRO TV SA nu e vizată de investigaţia Parchetului. La sediul său nu au avut loc percheziţii

de:
01 apr. 2014
0 Afișari
PRO TV: PRO TV SA nu e vizată de investigaţia Parchetului. La sediul său nu au avut loc percheziţii

„Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat în această dimineaţă că efectuează cercetări într-un dosar ce vizează activitatea a 28 de societăţi comerciale şi persoane fizice care au legătură cu industria media şi cinematografia. Cauza are ca obiect săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 5,4 milioane de lei şi spălare de bani, cu un prejudiciu de 23 de milioane de lei. Menţionăm că PRO TV SA nu este cercetată în această investigaţie a parchetului bucureştean şi că la sediul său din bulevardul Pache Protopopescu nu a avut şi nu are loc nicio percheziţie”, menţionează comunicatul.

Conform PRO TV SA, investigaţia la care face referire Parchetul are drept obiect relaţii comerciale pe care firmele vizate, societăţi comerciale din toată industria media, le-au avut din anul 2009.

PRO TV atrage atentia că „orice asociere între investigaţia autorităţilor şi numele sau activitatea companiei PRO TV SA aduce grave prejudicii acesteia” şi îşi rezervă „dreptul de a acţiona în consecinţă”, scrie Mediafax. 

Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis marţi, printr-un comunicat, că poliţiştii fac 28 de percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, la firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de spălare de bani şi evaziune fiscală, infracţiuni prin care ar fi produs un prejudiciu de cinci milioane de euro.

Anchetatorii au descins la 20 de adrese din Bucureşti şi la alte opt din judeţul Ilfov, într-un dosar aflat în instrumentarea Poliţiei Capitalei, sub supravegherea Parchetului Tribunalului Bucureşti, în care sunt vizate fapte de evaziune fiscală şi spălare de bani. În această cauză, 30 de societăţţ comerciale sunt suspectate că ar fi produs un prejudiciu de cinci milioane de euro, prin ascunderea sursei impozabile.

Adrian Sârbu declară că „nu sunt reale” informaţiile privind investigarea sa pentru evaziune fiscală şi derularea unor percheziţii la locuinţa sa difuzate de RTV, B1 şi alte televiziuni de ştiri, despre care spune că „îşi doresc faima Radio Erevan”. „RTV, B1 şi alte televiziuni de ştiri au informat opinia publică marţi că aş fi investigat pentru evaziune fiscală de 20 de milioane de euro şi că la locuinţa mea se fac percheziţii”, a declarat Adrian Sârbu, care a calificat drept „nereale” aceste informaţii. 

Cookies