PRO TV, amendat de CNA pentru emisiunea lui Măruţă

de:
28 oct. 2015
0 afișări
PRO TV, amendat de CNA pentru emisiunea lui Măruţă

Consiliul Național al Audiovizualului a decis amendarea Pro TV cu 50.000 de lei pentru trei ediții ale emisiunii La Măruță din lunile aprilie și septembrie. În principal, în cadrul emisiunilor au fost difuzate imagini violente, în cazul cărora membrii CNA au considerat că a fost încălcată legislația audiovizualului în ce privește protecția minorilor, informează paginademedia.ro.

Ce s-a întâmplat în emisiunile din 29 – 30 aprilie:

Au prezentat mai multe înregistrări în care apar români care au manifestări agresive în străinătate. Emisiunile au tratat, în cea mai mare parte, subiectul legat de bărbații români care au înjurat trecătorii de pe străzile orașului Milano.
Invitații au fost chiar protagoniștii filmărilor care au afirmat fie că trăiesc pe banii părinților, fie că reușesc să facă bani din vânzarea hainelor. S-a menționat de câteva ori faptul că aceștia ar fura, iar reacția unui dintre bărbați a fost Hoțul neprins, negustor cinstit! În finalul subiectului, doi dintre invitați au lansat ideea cum că cei doi ar fi Copii de mingi ai interlopilor.
Un invitat în emisiune a susținut că el s-a distrat vizionând filmările și că, de fapt, bărbații au acționat în felul acesta din teribilism, iar avocatul Beatrice Comăniceanu a spus că bărbații au făcut ce au simțit și a dezmințit caracterul penal al faptelor acestora: „Eu sunt convinsă că dacă ar fi avut probleme cu legea, acolo, nu ar fi făcut aceste lucruri! Însăți acea înregistrare cu sticla. La fel, sunt convinsă că a fost plătită! Vă dați seama, erau camerele video dacă într-adevăr ar fi furat, automat ar fi ajuns la autorități, la Poliție!”
În aceeași emisiune a fost prezentat, în buclă, un film de pe YouTube, în care un tată își bătea fiica, în timp ce celălalt copil filma incidentul. Dar și imagini cu bătrâni abuzați într-un azil. Imaginile au fost prezentate fără a se menționa că urmează imagini cu puternic impact emoțional, potrivit raportului de monitorizare al Consiliului Național al Audiovizualului.

Mai multe detalii, pe paginademedia.ro.

Cookies