ARHIVA B365

Privatizarea CFR Marfă A EŞUAT

Anterior, surse apropiate discuţiilor au declarat că procesul de privatizare a CFR Marfă a eşuat deoarece comisia de privatizare şi Grup Feroviar Român (GFR) nu au ajuns la un rezultat pentru încheierea transferului de acţiuni în proprietate privată.

Comisia de privatizare a arătat că tranzacţia nu poate fi încheiată pentru că nu au fost îndeplinite condiţiile suspensive din hotărârea de Guvern privind transferul de acţiuni, au menţionat sursele.

Conform Realitatea TV, Gruia Stoia îşi va recupera banii daţi în avans pentru privatizare. Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei. În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat luni seară că ministerul Transporturilor şi-a îndeplinit obligaţiile din cotnractul de privatizare a CFR Marfă şi că firma cştigătoare a licitiaţiei, GFR, putea plăti renunţând la condiţiile suspensive din contract. „Comisia de privatizare analizează posib sau oportunitatea reţinerii garanţiei de către stat”, spune Mănescu.

Potrivit Ramonei Mănescu, Comisia de privatizare analizează posibilitatea sau oportunitatea reţinerii garanţiei de către stat.

Potrivit hotărârii de Guvern privind privatizarea CFR Marfă, termenul pentru finalizarea procesului expiră luni, nefiind prelungit de către Guvern, scrie mediafax.ro.

Anexa actului normativ prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

Consiliul Concurenţei nu poate da avizul până luni, termen limită pentru finalizarea privatizării CFR Marfă, şi va începe analiza doar după ce va primi de la GFR informaţii care lipsesc din notificarea depusă în urmă cu două săptămâni.

„Noi am primit o solicitare de aprobare a tranzacţiei, o notificare, din partea cumpărătorului. Solicitarea nu este completă, nu conţine elemente importante legate de definirea pieţelor, şi noi avem nevoie, alături de Comisia Europeană, de aceste date pentru a putea face analiza pe fond. Ca atare, noi le-am solicitat să completeze informaţiile depuse. Aveau la dispoziţie 20 de zile pentru asta, au trecut deja zece, deci mai au un maxim de zece zile pentru a veni cu informaţiile respective. Cu cât vin cu ele mai repede, cu atât noi putem să demarăm analiza noastră”, a declarat joi pentru MEDIAFAX preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

Finalizarea vânzării-cumpărării pachetului de acţiuni, constând în plata preţului de cumpărare şi în transferul titlului de proprietate, va avea loc sub condiţia semnării unui contract de escrow unde cumpărătorul să depoziteze o sumă reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei, precum şi a realizării condiţiilor suspensive prevăzute anterior.

Până în prezent, GFR a plătit o garanţie de 10 milioane de euro şi un avans de 20 milioane de euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button