Prinţul Paul, în proces cu Ministerul Transporturilor pentru 5,7 ha din fosta Fermă Regală Băneasa

de:
13 iul. 2013
0 Afișari
Prinţul Paul, în proces cu Ministerul Transporturilor pentru 5,7 ha din fosta Fermă Regală Băneasa

Prinţul Paul a deschis trei procese la Tribunalul Bucureşti, pentru restituirea unei părţi dintr-un teren situat în Sectorul 1 Bucureşti, pe care a fost Ferma Regală Băneasa, şi acordarea unor despăgubiri pentru o parte din aceeaşi proprietate.

Astfel, Prinţul Paul a cerut instanţei obligarea Regiei Autonome Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA şi Ministerului Transporturilor la restituirea în natură a suprafeţei de 28.780 de metri pătraţi şi obligarea Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare pentru Microbiologie şi Imunologie „Cantacuzino” la restituirea în natură a 28.590 de metri pătraţi din imobilul de 268.764 metri pătraţi, cunoscut ca Ferma Regala Băneasa.

De asemenea, Prinţul Paul a solicitat, în situaţia în care restituirea terenurilor în natură nu este posibilă, obligarea pârâţilor la acordarea unor imobile de aceeaşi valoare în compensare sau acordarea de măsuri reparatorii. „Deşi notificarea a fost depusă în termen legal şi a fost însoţită de înscrisuri care demonstrează calitatea Regelui Carol al II-lea de proprietar al imobilului cunoscută ca Ferma Regală Băneasa, precum şi calitatea subsemnatului de persoană îndreptăţită la restituire, aceasta nu a fost soluţionată nici până în prezent de către pârâţi”, a arătat Prinţul Paul în acţiunea prin care solicită restituirea proprietăţii de la ROMATSA şi Ministerul Transporturilor, conform realitatea.net.

De asemenea, el a solicitat Tribunalului Bucureşti obligarea Institutului de Cercetare- Dezvoltare pentru Protecţia Plantelor (ICDPP) Bucureşti la emiterea dispoziţiei de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent pentru 25.642,96 metri pătraţi din suprafaţa de 204.460,379 metri pătraţi.

Cookies