🍀Printre tarabe pline ochi cu mărțișoare și ghiocei, în Bucureștiul din anii ’60, ’70, ’80… Cum arătau micile cadouri pe care le primeau de 1 Martie mama, bunica, străbunica🍀

Înainte să avem mall-uri și supermarketuri, cu insule și rafturi care se umplu cu mărțișoare în zilele ce preced 1 Martie, avea triliarde de tarabe răsărite, deodată cu ghioceii, prin cele mai „cu vad” zone din București. Plus în stațiile de metrou!

La Romană au în Piața Universității, mai ales în anii ’90, înfloreau valijoare cu mărțișoare ca parcă niciunde altundeva prin oraș.

Ce s-a păstrat e taraba cu mărțișoare de la piață, oricare ar fi piața… O găseam și-n Vechiul București, o găsim negreșit și acum.

Ce fel de mărțișoare primeau mamele, bunicile și străbunicile noastre

Dacă mărim un picuț imaginile acestea cu mărțișoarele din București de-a lungul deceniilor, vom descoperi că, de fapt, mărțișorul rămâne mărțișor:un bijou mititel, cu flori, coșari, trifoi cu patru foi, păsări vesele – orice poate fi oferit, părimit și purtat cu bucurie, Sau (și?) cu credința că va ocroti și va aduce noroc.

Se văd toate acestea în imaginea de mai jos, cu mărțișoare (prinse toate într-un mare trifoi norocos cu patru foi) din ani ’60..

Și, că tot vorbeam mai devreme despre mărțișoarele din valijoare, sunt și ele aici.

Dar de coșulețele cu ghiocei vă mai amintiți?

Mărțișorul – câteva cuvinte despre un bijou ocrotitor, cu șnur alb-roșu

Despre mărțișor, unul dintre părinţii etnografiei româneşti, Simion Florea Marian scria, în lucrarea sa „Sărbătorile la români”, apărută în 1899 și citată de Dilema Veche, următoarele:

În cele mai multe părţi din Bucovina şi mai cu seamă din Moldova, Muntenia şi Dobrogea este datină ca părinţii să lege de 1 Martie copiilor sei cîte-o monedă de argint ori de aur la gît sau la mînă. Moneda aceasta, care e de regulă atîrnată de o cordea roşie ori de un găitan compus din doue fire resucite de mătasă roşie şi albă, sau dintr-un fir de arniciu roşu şi unul de bumbac alb sau şi din mai multe fire de argint şi de aur, se numesce Mărţişor, Mărțiguș şi Marțiș.

Mărțișorul, fie că-i luat de la mămăița în baston din față de la Lild Bragadiru, fie că-i luat de la benzinărie, de la Mega sau de pe la vreun mall din București, acum are, în esență, același rost: să o bucure pe cea care îl primește

Pe vremuri, pe umerii mărțișorului se puneau sarcini mult mai grele:  trebuia să protejeze de boli și de ghinion. Și se purta după reguyli, nu oricând, nu oricum:

Punerea sau legarea mărțișorului se întîmplă de regulă la 1 Martie des-de-dimineață, pînă nu răsare soarele. Tot odată e de observat că părinții, cînd îl pun, se feresc ca să nu-i vadă vreo femeie însărcinată, căci atunci, zic ei, că se pătează copiii pe ochi. Unii copii portă mărţişorul 12 zile la gît, iar după aceea îl leagă de ramura unui pom tînăr. Şi dacă în acel an pomului îi merge bine, se crede că şi copilului încă îi va merge bine în vieaţă. Alţii îl ţin la gît pînă ce văd primul pom înflorit, şi atunci îl lasă pe rămurelele acelui pom, anume ca să fie sănătoşi şi frumoşi ca florile pomului respectiv. Prin Muntenia purtau mățișor la gît sau la mînă nu doar copiii mici, ci şi fetele mari sau nevestele tinere pentru a nu fi arse de soare: „Cine poartă mărţişoare / Nu mai e pîrlit de soare”.

Poate vrei să citești și:

• FOTO | Cu trenul tras de locomotiva cu aburi, până în Gara Basarab, în primul ei an de existență. Peronul e plin: domni eleganți, doamne cochete, chivuțe, militari și bunicuțe
• FOTO | Un tramvai și-un autobuz se-ntâlnesc pe un Magheru pustiu, în fața dispărutei Biserici Enei. Imagine-document cu prima biserică din București demolată de Ceaușescu
• FOTO ❤️ Până la Străzi Deschise, ieșim la plimbare pe Calea Victoriei din ’50, pe vremea când era aproape natural pietonală: o mașină ici, una colo și-un autobuz bijou