ARHIVA B365

Prinşi la furat semnale de tren de pe platforma industrială Faur din Capitală

În cursul zilei de marţi, un echipaj de poliţie format din agenţi de siguranţă publică a observat doi bărbaţi care ar fi încercat să sustragă un semnal de tren situat între două şine de cale ferată din zona platformei industriale Faur, informează Poliţia Capitalei. 

Poliţiştii bucureşteni au intervenit şi i-au imobilizat pe cei doi suspecţi, conducându-i apoi la sediul celei mai apropiate secţii de poliţie pentru cercetări.

În urma verificărilor efectuate în cauză a reieşit că cei doi bărbaţi ar fi încercat să sustragă semnalul de intrare al trenurilor, în scopul valorificării ulterioare a acestuia drept fier vechi.

Suspecţii au fost predaţi Poliţiei Transporturi Feroviare în vederea continuării cercetărilor, pentru a se stabili dacă cei doi suspecţi, prin fapta comisă, au pus în pericol sau ar fi putut să pună în pericol siguranţa circulaţiei pe căile ferate.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button