Prinşi în flagrant în timp ce furau un portofel în RATB

de:
10 iul. 2015
0 Afișari
Prinşi în flagrant în timp ce furau un portofel în RATB

Vineri, 10 iulie a.c., poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au prins în flagrant două persoane, un minor în vârstă de 15 ani şi un tânăr de 33 de ani, imediat după ce aceştia au comis o infracţiune de furt, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, informează un comunicat de presă al Poliţiei.

Conform sursei citate, în jurul orei 10:30, poliţiştii Compartimentului Flagrant al Brigăzii de Poliţie pentru Transportul Public, acţionând pentru prevenirea şi combaterea furturilor din buzunare, genţi şi poşete, comise în staţiile şi în mijloacele de transport în comun, au observat doi tineri, cunoscuţi cu antecedente penale, care, prin comportamentul afişat, le-au atras atenţia.

Astfel, în timp ce se aflau într-un mijloc de transport în comun, în sectorul 2 a fost observat unul dintre tineri, cum a sustras un portofel din geanta unei femei, celălalt încercând să mascheze comiterea infracţiunii.

Poliţiştii au acţionat, reuşind prinderea şi imobilizarea bănuiţilor, aceştia fiind conduşi la sediul Brigăzii, pentru verificări.

Prejudiciul produs prin săvârşirea faptei, în valoare de aproximativ 219 de lei, a fost recuperat în totalitate şi predat persoanei vătămate.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi complicitate la furt calificat, cu cei doi bănuiţi în stare de reţinere, urmând a fi prezentaţi magistraţilor.

Cookies