Adriana Bahmuţeanu la primul termen al divorţului: Sunt salariată, îmi pot întreţine copiii

de:
05 sept. 2012
0 Afișari
Adriana Bahmuţeanu la primul termen al divorţului: Sunt salariată, îmi pot întreţine copiii

Miercuri a fost stabilit primul termen în procesul de divorţ dintre Adriana Bahmuţeanu şi Silviu Prigoană. După patru ani de mariaj, cei doi au ajuns din nou în instanţă.

După aproape o lună de scandaluri, ameninţări, acuzaţii de răpire sau de violenţă în familie, cuplul Bahmuţeanu – Prigoană a ajuns iar în faţa judecătorilor. Pentru a patra oară în nouă ani de relaţie, scrie rtv.net.

Adriana Bahmuţeanu a ajuns la Judecătoria Sectorului 3 la ora 8.45, vizibil emoţionată. Ea a depus la dosar o cerere de încredinţare a copiilor. Întrebată dacă încă îl mai iubeşte pe Silviu Prigoană, vedeta TV a declarat, după o oarecare ezitare, că e foarte confuză şi că are o problemă cu încredinţarea copiilor.

Silviu Prigoana şi Adriana Bahmuţeanu au divorţat până acum de trei ori şi s-au recăsătorit de patru ori, ultima oară fiind în urmă cu cinci ani.

La ieşirea din sala de judecată, Bahmuţeanu a infirmat declaraţiile lui Prigoană, potrivit cărora aceasta nu ar avea resurse financiare prin care să îşi permită să îi crească pe cei doi fii ai săi. „Am un loc de muncă stabil. Eu ca mamă mi-aş fi dorit să ne creştem copiii frumos şi responsabil împreună. Eu am încercat să construiesc o familie cu Silviu Prigoană, nu m-am gândit că voi ajunge a 10-a oară la tribunal. Copiii nu prea întreabă de tată, iar acest lucru mă şochează şi mă îngrijorează. Am solicitat un program de consiliere psihologică astfel încât să ne putem creşte copiii frumos”, a declarat Adriana Bahmuţeanu, la ieşirea din sala de judecată.

„Dacă până acum doar mama a acţionat responsabil, alianţa T.A.T.A. o susţine pe mamă”, a declarat Bogdan Drăghici, preşedintele Asociaţiei T.A.T.A., prezent la primul termen al procesului de divorţ al cuplului Bahmuţeanu – Prigoană.

Judecătoria Sectorului 3 a amânat cu şapte zile următorul termen în procesul de divorţ dintre Silviu Prigoană şi Adriana Bahmuţeanu.

Cookies