ARHIVA B365

Primul nume vehiculat pentru Ministerul Finanțelor: Cine îl va înlocui pe DARIUS VÂLCOV

Viorel Ştefan este una din variantele luate în calcul de Executiv, potrivit România TV.

Numele lui Viorel Ştefan a mai fost vehiculat şi în trecut la şefia Finanţelor.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că încă nu a avut discuţii despre posibilul înlocuitor al ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, care şi-a dat demisia după ce DNA a început urmărirea penală în cazul său pentru pentru trafic de influenţă. Ponta a precizat că va trimite preşedintelui Klaus Iohannis solicitarea de demisie a lui Vâlcov imediat după aprobarea, în ședință de Guvern, a Codului fiscal și de procedură fiscală, ceea ce înseamnă maxim miercurea viitoare.

Darius Vâlcov a demisionat duminică din funcţia de ministru al Finanţelor, a anunţat premierul Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la România TV. Anunţul premierului a venit la puţin timp după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut primului-ministru să-l demită pe Darius Vâlcov, urmărit penal de DNA pentru trafic de influenţă în perioada în care era primar al oraşului Slatina.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button