Un nou lanț de magazine cu prețuri mici intră pe piața din România și își deschide primul magazin unde altundeva decât în București. Este vorba despre lanțul danez Normal, al cărui acționar majoritar este Anders Holch Povlsen (53 de ani), cel mai bogat danez.
Lanțul de magazine Normal este cunoscut pentru prețurile mici la produse de îngrijire personală, cosmetică, curățenie și gustări, scrie Profit.ro.
Printre concurenții săi de pe piața românească se numără marii retaileri de tip drogherie precum DM (Drogerie Markt) sau noul intrat pe piață BIPA, ajuns la al doilea magazin deschis în zona București-Ilfov.
Pe partea de disount va intra în competiție și cu retailerul Action, recent intrat și el în România.
Informația a fost confirmată de proprietarul mallului Mega Mall.
Primul magazin al lanțului Normal va fi deschis în Mega Mall. Se vor extinde în continuare cu noi în alte două locații, a anunțat Marius Barbu, COO al NEPI Rockcastle, proprietarul centrului comercial Mega Mall.
Retailerul danez are înființată, din octombrie 2025, o entitate legală prin care va funcționa în România, a mai transmis sursa citată.
Normal se alătură unei serii de branduri noi care și-au anunțat intrarea pe piața locală în acest an printre care se numără BIPA, Lululemon și Mr D.I.Y. sau care s-au lansat încă de anul trecut, precum Action, Sports Direct, Butlers, Tous, Wendy`s, Tatuum, Funky Buddha, Helly Hansen, Worldbox și Kodano, potrivit datelor companiei de consultanță imobiliară CBRE.
Primul magazin Normal a fost deschis în anul 2013 în orașul danez Silkeborg. În prezent rețeaua numără 975 de magazine în Danemarca, Norvegia, Suedia, Olanda, Franța, Finlanda, Portugalia, Spania, Italia și Irlanda.
Magazinul din România va fi primul dintre țările Europei Centrale și de Est.
Te-ar mai putea interesa și:
Sursa foto: Dreamstime