Primul lucru pe care Nicușor Dan ar trebui să îl facă la București, acum că a ieșit președinte

19 mai 2025
5832 afișări
Primul lucru pe care Nicușor Dan ar trebui să îl facă la București, acum că a ieșit președinte
Primul lucru pe care Nicușor Dan ar trebui să îl facă la București, acum că a ieșit președinte | Sursa foto: Agerpres

În primul rând, să vină să ne pupe pe toți și să ne mulțumească – mobilizarea fantastică de ieșire la vot, care l-a făcut aseară pe Nicușor Dan președinte al frumoasei noastre țări în formă de pește, se datorează atât fanilor înfocați, cât și celor care nu au avut așa o pasiune mare pentru domnia sa,  plus unor întâmplări amuzant-norocoase.

Să le luăm pe rând.

Pe cine ar trebui să pupe Nicușor Dan zilele următoare, acum că e președinte, în semn de mulțumire?

Într-o ordine absolut aleatorie.

1) Doamnele PSD-iste aflate la pensie

Există această piscină demografică, plină cu apă de băi termale, în care stau, cochete, rujate și cu ochelari mari pe nas, bunicile noastre, și fac Aqua Gym electoral. Pentru prima dată în istorie, cu aceste femei care ne-au crescut, de la care am învățat atâtea și care și-au început viața postdecembristă cu ‘trei trandafiri’ la purtător (pe care i-au ținut în brațe până acum în turul I), brusc nu prea mai vorbea nimeni.

S-au văzut puse în fața a doi candidați situați la ani distanță de figura împăciuitoare a lui Marcel Ciolacu, care le creștea pensiile, dar și de retorica excelentă a lui Crin Antonescu.

Nu le plăcea, de fapt, nici unul dintre cei doi candidați rămași în turul II – sigur, unul e olimpic la matematică – visul bunicilor noastre –  dar a vorbit mereu de rău PSD-ul, plus că ați văzut și voi că mai greu cu spălatul vaselor la ei în casă, n-a prea vorbit de PENSII, în fine. Dar în această viață nici o doamnă din acest eșantion imens nu ar fi votat, citez ‚un golan care înjură. Aia mai lipsește, să avem un președinte care bate oameni pe stradă, poate ne bate și pe noi, doamne ferește.’ Am încheiat citatul dintr-o doamnă venerabilă de aproape 90 de ani, fostă învățătoare, care și-a petrecut frageda copilărie prin tranșee când au venit rușii și care nu mai avea neapărat chef de drame la vârsta asta.

2) Pe cei care l-au votat, deși nu erau cei mai mari fani ai lui

Poate părea că lumea în ultima vreme a fost alcătuită doar din fani înfocați ai domnului Dan, însă realitatea este că o mare parte dintre noi aveam o atitudine care în filme se numește ‚meh’. În sensul că nu ne simțeam neapărat reprezentați, îl vedeam și cu bune (ce a făcut la Primărie), și cu rele (ce nu a făcut la Primărie), cu dezamăgiri și fără. Ca pe un om cu intenții bune, o inteligență mare, un om rațional, care a încercat să lupte pentru bucureșteni, dar nu i-a ieșit mereu. Intensitatea acestor sentimente varia, dar ce ne-a unit în final a fost că am trecut peste neajunsurile atribuite personajului, pentru a face o alegere rațională. Adică dacă față de Nicușor Dan eram ‚Meh’, față de Simion eram ‚aoleu, nu, niciodată, doamne ferește, plecați cu Evul Mediu de aici.’

3) Lui George Simion însuși

Nimeni nu a contribuit mai mult la campania lui Nicușor Dan pentru scaunul de președinte în ultima săptămână decât contracandidatul său, George Le Chaise. Au apărut între timp pe net multe posibile explicații – că de fapt nu mai voia să fie președinte, că s-a speriat de posibilitatea ca visul lui să devină realitate și a clacat. Există un termen care în psihanaliză se numește ‚act ratat’ (en. Freudian slip), iar această alunecare freudiană înseamnă că tu, deși ai vrea să scoți pe gură ceva, scoți ceea ce e în inconștientul tău. (Ca de pildă ‚a fost doar o strategie de marketing’, ‚eu sunt mai bun la aruncat cu vorbe’ etc).

4) Iubitei sale, Mirabela Grădinaru

Deși pare o fire introvertită, care nu agreează atâta atenție și reflectoare, Mirabela și-a pus rochiile satinate Amalin de la Andreea Raicu și și-a însoțit, superb, soțul în fiecare ocazie. Femeile introvertite din România o aplaudă (de la ele de acasă, din fotoliul de citit) și o roagă să nu avem o doamna Carmen reloaded. Avem designeri români care trebuie promovați, situații culturale de scos în față, câte și mai câte.

5) Și, în final, unei doamne votante de la o secție din Sectorul 6

Protagonistă în acest dialog real povestit de niște prieteni, desfășurat chiar în fața lor. Un grup vorbăreț. Una dintre femei o întreabă pe alta:
–  Ai mai votat, fă, cu Simion?
– Nu, dă-l în ****, că a mințit cu casele.

The end.

O săptămână frumoasă să avem!

Cookies