Primul centru terapeutic din România, cu asistenţă gratuită, pentru dependenţii de alcool

de:
29 iun. 2011
1 Afișari
Primul centru terapeutic din România, cu asistenţă gratuită, pentru dependenţii de alcool

Cei care vor să renunţe la acest viciu, dar şi cei din apropierea dependenţilor, vor beneficia de asistenţă gratuită multidisciplinară, care se adresează persoanelor cu aceste suferinţe. Eugen Hriscu, directorul ştiinţific al ALIAT, a declarat, citat de Mediafax, că pentru fiecare consumator abuziv de alcool, alte şapte persoane au de suferit – partener, membru de familie, prieten, angajator, angajaţi, astfel că, şi aceştia vor putea primi consiliere în centrul deschis marţi în Sectorul 3 al Capitalei.

Centrul le va pune la dispoziţie pacienţilor servicii gratuite precum tratamentul dependenţei şi prevenirea recidivelor, dezvoltarea personală a beneficiarului, şedinţe de informare, psihoeducaţie şi suport pentru membrii familiei acestuia, formare profesională, consiliere vocaţională, mediere pentru obţinerea sau menţinerea locului de muncă. Potrivit lui Hriscu, metodele terapeutice de la noul centru sunt eficiente şi le schimbă pozitiv viaţa celor care consumă abuziv alcool. Echipa multidisciplinară a ALIAT, formată din psihiatri, psihologi, psihoterapeuţi, asistenţi sociali, psihopedagogi, consilieri vocaţionali şi de formare profesională, va asigura asistenţa terapeutică.

Centrul din Bucureşti, situat pe strada Constantin F. Robescu nr. 4, din sectorul 3, este deschis de luni până vineri, între orele 9.00 – 18.00. Cei care vor să afle informaţii suplimentare pot suna la numărul de telefon 021.334.84.06.

Cookies