“Nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremi”, spunea Miron Costin în vara caniculară a anului 1642, în timp ce sorbea dintr-o vadră cu apă din pântecele munților noștri. Sorbea și înmuia penița smulsă din gâscă, sorbea și blestema dușmanii, pârjolul, dogoreala, năbușeala, vipia și fierbințeala. Pentru că ceea ce nu știm noi, sau ceea ce uităm noi, sau ceea ce n-avem chef să ne amintim ori de câte ori arde aerul, este că și altora le-a fost cald. Dar s-au descurcat. Și pentru toate, dar absolut pentru toate, de vină nu este Soarele, ci Steaua Sirius, Steaua “Cățelușă” a cărui misterioasă legătură cu omenirea v-o spun aici.
Sirius asta, arz-o focu’, este cea mai strălucitoare stea de pe bolta cerească, diseară o să ma uit la ea. Unde mai pui că are o masă de două ori mai mare decât a Soarelui. Unde mai pui că este de 25 de ori mai luminoasă ca Soarele, deci la Soare te mai poți uita, dar la Cațelușă ba. Face parte din Constelația Câinelui și de aici a apărut cuvântul “caniculă”, caree înseamnă “cățelușă” în latinește. Cuvântul pentru care orice meteorolog și fiecare prezentatoare de meteo își ia o morgă crispat chinuită, în timp ce fardul se usucă sub aerul condiționat din studio ca nisipul in Sahara.
Pentru codul portocaliu de caniculă care-a cuprins Bucureștiul și sudul țării, nu Soarele este vinovat. Totul ni se trage de la Steaua Sirius care, brusc, în perioada 22 iulie-23 august, răsare și apune odată cu Soarele. Când o vedeau așa lucioasă pe cer, grecii știau că vestește o perioadă caniculară. Romanii se uitau țintă la ea ca să navigheze și tăiau un câine în cinstea ei, vai de steaua lui de câine, mare păcat. Lucirea ei putea fi observată cu ochiul liber și era semn că îi așteaptă “dies caniculares”, adică “zilele cîinelui”. Iar egiptenii dădeau festinuri în cinstea ei și o numeau “ Soarele din spatele Soarelui”.
Ce făceau acești oameni de altădată, care au avut tot două picioare și două mâini ca noi, ca să se ferească de mușcătura Vipiei, ca să alunge “disconfortul termic”? În niciun caz nu-și băteau câinele, pentru că în acest text niciun animal nu va fi și nu a fost rănit. Pur și simplu răbdau. Răbdau și așteptau să se inventeze aerul condiționat, care, din păcate pentru ei, a venit prea târziu. Mai cereau încă un pahar cu apă, pentru că așa cum iarna bem rachiu, vara, când crapă asfaltul ( fenomenul se numește blow-up și a cauzat numeroase accidente de motocicletă în Europa în anul 2013), bem apă. Ne punem o pălăriuță pe cap, stropită cu apă. Ne dăm cu apă de colonie ca să nu mirosim a sudoripară. Îi dăm câinelui mai multă apă și-l tundem ca să-i imblânzim Steaua. Apa înseamnă Viață.
Nu ne plângem, răbdăm. Imaginați-vă că nu am fi fost români, ci kuweitieni. Știți câte grade sunt acum în Kuweit, la Al Asimah? 50 de grade C. Iar mâine vor fi 47. Apoi 48, apoi 50, apoi 49. Ați auzit vreun kuweitian să se plângă? Eu, nu. Știți câte grade au fost la un moment dat în Sevilla sau în Valea Morții din California? Nici nu îndrăznesc să vă dau vestea. Nu e încălzirea globală sub om, ci omul sub încălzirea globală. Dar despre asta știe mai multe fetița aceea tenace, perseverentă și aprinsă din Suedia, Greta Thunberg. Să ne bucurăm pentru Greta și pentru orașul Stockholm în care astăzi sunt 21 de grade, iar diseară o să plouă.