Primele trupe confirmate la Electric Castle 2017

de:
08 dec. 2016
0 Afișari
Primele trupe confirmate la Electric Castle 2017

alt-J, Moderat, Nero, Noisia și Architects sunt printre primele confirmari de artisti pentru Electric Castle 2017

alt-J, stilizat , este o trupă indie rock, formată în 2007 în Leeds, de către Gwil Sainsbury, Joe Newman, Thom Sonny Green și Gus Unger-Hamilton. Albumul lor de debut, An Awesome Wave, a fost lansat în 2012 și a câștigat un premiu Mercury. Al doilea lor album, This is all yours, a fost lansat pe 22 septembrie 2014 si a ajuns pe primul loc în UK.

Unul dintre cele mai creative proiecte de pe scena dance din ultimii ani, Moderat îi aduce împreună pe trei dintre cei mai talentați artiști germani ai momentului, Gernot Bronsert ,Sebastian Szary și Sascha Ring.

Premiați cu Grammy, britanicii de la Nero ajung la EC2017 în cea mai bună formulă a lor, alături de Alana Watson, dupa ce în ultimii doi ani au făcut tranziția de la DJ la electronic live band. Li se alătură pe afiș Noisia, una dintre cele mai cerute trupe în clasamentele făcute de fanii EC. Numiti, adeseori, “regii Drum and Bass”, Noisia au fost curtați de-a lungul timpului de toate marile case de producție. 

Architects, trupă britanică de metal, vine la Electric Castle în plin turneu de promovare al ultimului lor album, All Gods Have Abandoned Us.

Programat pentru 12-16 iulie 2017, Electric Castle ajunge la ediția a 5-a saă acopere o suprafață de 220.000 de metri pătrați. Festivalul va avea 7 scene, din care două acoperite, toate pregătite pentru cei 130.000 de participanți estimați anul viitor. Bilete se pun la vânzare începând de azi și vor putea fi cumpărate la prețul de 319 lei până la 21 decembrie. În premieră pentru un eveniment din România, Electric Castle oferă posibilitatea fanilor care își cumpără bilete sau opțiuni de camping până în 21 decembrie să plătească prețul final în 6 rate lunare. 

Cookies