Primele teste de performanţă pentru iPhone 7. Ce spun SPECIALIŞTII şi cum stă concurenţa

de:
13 sept. 2016
1 Afișari
Primele teste de performanţă pentru iPhone 7. Ce spun SPECIALIŞTII şi cum stă concurenţa

Performanţa lui iPhone 7 a fost testată folosind aplicaţia AnTuTu, iar rezultatele au fost publicate pe Weibo – Twitter-ul chinezesc. Astfel, cel mai nou smartphone Apple a înregistrat 178.397 de puncte. În astfel de teste, performanţa brută a componentelor este exprimată în puncte – cu cât mai multe, cu atât mai bine.

Comparativ cu modelul Apple anterior, care înregistra anul trecut, în aceeaşi perioadă, aproximativ 132.000 de puncte, noul iPhone 7 ridică ştacheta cu o treime din punctele în care sunt reprezentate rezultatele testelor de performanţă.

Şi mai impresionantă este diferenţa faţă de eternii concurenţi, smartphone-urile cu Android. Cel mai performant telefon cu Android, la nivelul lunii august 2016, este modelul OnePlus 3. Însă cele 140 de mii de puncte pe care acesta le obţine abia sunt cu puţin peste iPhone 6S şi cu mult sub iPhone 7, scrie news.ro.

Principalul concurent la nivel de imagine, Galaxy S7, ocupa abia a şaptea poziţie în top, înainte de lansarea lui iPhone 7. Acesta înregistra 134.599 de puncte, faţă de cele peste 178 de mii de puncte obţinute de noul smartphone Apple.

Rezultatele constituie o surpriză parţială. Pe de o parte, era de aşteptat ca iPhone 7 să urce direct pe primul loc în testele de performanţă. Pe de altă parte, diferenţa de puncte este neaşteptat de mare faţă de orice alte telefon prezent pe piaţă la această dată. De aceea, consolarea pentru cei dezamăgiţi de faptul că Apple nu a adus un design nou, va veni din faptul că sub vechea capotă se ascunde un motor mult mai puternic.

Testele de performanţă nu trebuie, însă, privite ca deţinătoarele adevărului absolut, în ceea ce priveşte performanţa brută. Aceste teste sintetice sunt doar orientative, ele neluând în calcul întregul ecosistem de parametrii în care un rol important îl au şi optimizările software făcute la nivelul sistemului de operare. Diferenţa în utilizarea de zi cu zi nu va fi la fel de mare ca cea care reiese din testele de performanţă. 

Cookies