ESENTIAL

Primele studii de fezabilitate pentru autostrada suspendată, în iunie. Segmentul vizat: Colentina-Podul Constanţa

Autostrada urbană a fost reîmpărţită în şapte tronsoane, faţă de trei cât erau în studiul de prefezabilitate. Pentru primele patru, cuprinse între Colentina şi Podul Constanţa, studiile de fezabilitate vor fi finalizate în următoarele 3-4 luni, au declarat pentru B365.ro, surse din cadrul Primăriei generale.

Potrivit proiectului de buget, în acest an, edilii vor plăti aproximativ 1,4 milioane de euro pentru  PUZ şi studii de fezabilitate pentru autostrada urbană, urmând ca în anii următori, pentru acelaşi obiectiv să fie cheltuite alte 6,5 milioane euro.

Contractul de aproximativ 8 milioane de euro pentru elaborarea PUZ şi studii de fezabilitate a fost atribuit de Primăria Capitalei unei asocieri de cinci firme: SC Ecoterra SRL, SC Proiect Bucureşti, SC Metroul SA, SC Western Outdoor SRL şi SC Alpha Studio SRL.

Negocieri cu investitori chinezi şi sud-coreeni

Dacă pentru documentaţia de urbanism şi studiile de fezabilitate, Sorin Oprescu, va cheltui bani de la bugetul local, pentru execuţia autostrăzii suspendate, edilul caută investitori în vederea realizării unui parteneriat public-privat, mai puţin costisitor pentru municipalitate. Până acum au avut loc întâlniri cu delegaţii din China şi Coreea de Sud, însă deocamdată nu s-a ajuns la niciun acord concret.

Autostrada suspendată a fot una din temele principale în campania electorală a lui Sorin Oprescu din 2008. Edilul intenţionează că până la sfârşitul actualului mandat în 2012, să înceapă lucrările de construcţie la proiectul propus în campanie.

Autostrada urbană va avea 50 de kilometri.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button