Primele patru noi trenuri de metrou CAF intră în circulaţie cu călători în două săptămâni

de:
30 iun. 2014
7 Afișari
Primele patru noi trenuri de metrou CAF intră în circulaţie cu călători în două săptămâni

Primele patru trenuri de metrou produse de spaniolii de la CAF vor intra în circulaţie cu călători în prima parte a lunii iulie, potrivit Metrorex. „Trenul de metrou BM3 CAF nr. 1 „Dunărea” a finalizat cu succes probele de anduranţă în exploatare în data de 12.06.2014, având efectuat un parcurs de 20.010 km. După finalizarea testului de anduranţă la trenul BM3 CAF nr. 1, următorul pas până la punerea în funcţiune cu călători, este emiterea de către Autoritatea Feroviară Română (AFER) a Agrementului Tehnic Feroviar pentru acest tip de tren. Obţinerea Agrementului Tehnic Feroviar este în sarcina CAF. În funcţie de eliberarea acestui document va putea avea loc recepţia la punerea în funcţiune a trenului BM3 nr. 1 de către Metrorex şi ulterior intrarea în circulaţie cu călători. În prezent sunt finalizate şi testele de anduranţă de serie de câte 2.000 km şi la trenurile BM3 nr. 2, 3 şi 4. Astfel, sunt create premisele ca primele patru trenuri să fie puse în circulaţie cu călători în prima parte a lunii iulie 2014. Restul de trenuri BM3, până la trenul BM3 nr. 16 vor fi puse în circulaţie cu călători până cel mai târziu la sfârşitul anului 2014. Precizăm că punerea în funcţie este condiţionată de obţinerea Agrementului Tehnic Feroviar. Societatea noastră a pus la dispoziţie întreaga capacitate de exploatare, garare, personal ingineresc şi de exploatare pentru a îndeplini cerinţele CAF referitoare la punerea în funcţiune, testare, efectuare a testelor de anduranţă şi alte lucrări de amenajări specifice, în vederea recepţionării trenurilor în cel mai scurt timp de la sosirea la Metrorex„, anunţă reprezentanţii companiei, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Citește și Metrorex cumpără 51 de trenuri pentru magistrala de Drumul Taberei

La jumătatea lunii iunie a fost adus la Metrorex cel de al 8–lea tren produs de CAF, botezat Argeş. „Acesta urmează să finalizeze testele de serie statice şi să efectueze testele de serie dinamice. Abia apoi se va efectua proba de anduranţă de serie (2.000 km), urmând recepţia la punerea în funcţiune de către Metrorex. Trenul BM3 nr. 8 va efectua anduranţa şi recepţia la punerea în funcţie după finalizarea acestor acţiuni la trenurile anterioare„, au precizat reprezentanţii Metrorex, pentru B365.ro.

Întrebaţi de reporterii B365.ro dacă vor fi achiziţionate de la CAF alte 8 trenuri de metrou, pe lângă cele 16 achiziţionate deja – această posibilitate fiind prevăzută şi în contractul iniţial – reprezentanţii companiei au precizat că „Metrorex intenţionează să achiziţioneze cele 8 trenuri noi de metrou atunci când vor fi îndeplinite condiţiile privind asigurarea surselor de finanţare a achiziţiei”.

Metrorex a încheiat în anul 2011 un contract de achiziţie a 16 trenuri noi de metrou cu firma CAF. Investiția pentru achiziția celor 16 trenuri de metrou se ridică la 97 milioane de euro, fără TVA. Achiziţia trenurilor noi de metrou este prevăzută în Acordul de finanţare pentru modernizarea metroului din Bucureşti, semnat cu Banca Europeana de Investiţii în toamna anului 2009. Banii pentru noile trenuri sunt asiguraţi atât din credite BEI, cât şi de la bugetul de stat. Din cele 16 trenuri de metrou, patru sunt fabricate integral în Spania, de CAF, restul urmând a fi montate la uzina Atelierul CFR Grivița. Trenurile de metrou realizate de către această firmă au început să sosească la Bucureşti începând cu luna decembrie 2013.

Până în prezent, agrementul tehnic de la Autoritatea Feroviară Română (AFER) pentru trenurile produse de Construcciones y Auxiliar de Ferrocarriles (CAF) nu a ajuns la Metrorex, în contextul în care mai trebuie derulate o serie de teste. Astfel, punerea în circulaţie cu călători a noilor trenuri de metrou s-ar putea amâna. „Încă nu a venit agrementul AFER-ului. Urmează câteva teste, între CAF şi AFER. Domnul director general a încercat să urgenteze totul astfel încât primul tren de metrou să poată fi pus în funcţiune măcar pe 30 iunie, dar încă aşteptăm agrementul AFER„, au declarat, pentru B365.ro, reprezentanţii Metrorex.

În procesul de verificări probe şi teste se fac interpretările. Noi nu am reuşit încă să finalizăm această acţiune. În continuare se fac teste şi probe. Nu avem un termen. Suntem în discuţie cu Metrorexul. După ce se finalizează aceste probe vom face raportul de încercări. Acesta va fi făcut public pe site-ul nostru. Este un set complex de teste. Colegii mei mi-au spus, zilele trecute, că nu s-a finalizat întregul complex de teste, ca să se poată face raportul. Probleme sunt, dar se rezolvă, apar altele, însă nu sunt probleme care să oprească procesul evaluării acestui tren„, a explicat, pentru B365.ro, Gheorghe Buciuman, purtător de cuvânt şi reprezentant al AFER în relaţia cu mass-media.

Cum se vor numi noile trenuri de metrou

Ramele de metrou CAF poartă numele principalelor râuri din România. Noile trenuri de metrou au fost botezate astfel: Dunărea, Mureş, Prut, Olt, Ialomiţa, Someş, Siret, Argeş, Jiu, Buzău, Damboviţa, Bega, Tisa, Prahova, Bistriţa şi Suceava.

Dunărea, primul tren de metrou produs de CAF, a început, pe 10 mai 2014, probele dinamice de anduranţă, efectuate pe o distanţă de minim 20.000 de kilometri.

În urma testelor făcute cu noile trenuri de metrou în subteranul bucureştean, s-a depistat că peroanele construite în urmă cu mai bine de 30 de ani nu sunt adaptate la actualele trenuri şi trebuie modificate. Astfel, Metrorex a ajustat peroanele anumitor staţii de metrou din Bucureşti, un exemplu fiind la Piaţa Romană, unde a au fost “tăiaţi” câţiva centimetri din peron. Metrorex a identificat 10 peroane dintr-un total de 90 (câte 2 peroane pentru fiecare din cele 45 de staţii unde vor opri noile trenuri CAF) în cazul cărora există interferenţe de 1 până la 12 milimetri între gabaritul trenului şi marginea peronului.

Noile trenuri de metrou produse de CAF au câte două locuri special amenajate pentru persoanele cu mobilitate redusă, au un sistem de autodiagnoză care informează imediat mecanicul asupra eventualelor defecţiuni ale trenului și cum se pot remedia aceste probleme, dar și un sistem de teletransmisie de date.

Trenurile CAF au și un sistem performant de informare a publicului călător (indicatoare frontale şi laterale pentru vizualizarea direcţiei de mers a trenului), semnalizări suplimentare acustice şi video pentru accesul în/din trenuri, locuri special amenajate pentru transportul bicicletelor cu metroul în interiorul vagoanelor, ventilaţie forţată în vagoanele de pasageri și geamuri rabatabile.

Noile trenuri CAF sunt compuse din câte şase vagoane unite prin burduf, au sistem de tracţiune şi de frânare controlat cu microprocesor, caroseria realizată din oţel inoxidabil, sistem îmbunătăţit de bare de sprijin pentru călători, uşi culisante cu autoblocare şi protecţie la prinderea persoanelor între uşi.

Trenurile CAF au o capacitate de 1.202 de pasageri, distribuită în cei 114 m lungime, şi patru motoare care pot dezvolta o viteză de 80 km/h. Pentru asigurarea compatibilităţii tehnice şi de exploatare integrală, Metrorex a achiziţionat, cu 4.940.000 euro fără TVA, şi 16 seturi de sisteme de protecţie şi conducere automată a trenului de la Bombardier Transportation – Divizia Rail Control Systems (care va asigura montajul şi punerea lor în funcţiune).

Cookies