Primăria Sectorului 2 a anunțat că a început distribuirea de tomberoane pentru colectarea selectivă a deșeurilor în teren. Acesta vor fi montate etapizat, atât în zonele de blocuri, cât și în cele de case.
Astfel că, bucureștenii din S2 vor putea împărți deșeurile în 5 fracții.
În total, urmează să fie montate peste 130.000 de astfel de pubele și 2.500 de module (recipiente metalice în care să fie așezate tomberoanele). Primăria a transmis că prin intermediul acestora vor dispărea sacii galbeni ce erau depozitați pe spațiul public:
Astfel, nu vom mai avea saci galbeni cu gunoaie depozitați pe spațiul public, la marginea trotuarelor.
De asemenea, administrația publică spera ca prin intermediul acestei noi infrastructuri mai prietenoase cu mediul să crească și gradul de reciclare al deșeurilor. Acest lucru va duce, în timp, la reducerea cantității de gunoi care sfârșește la groapă.
👨👩👧👦 Din respect pentru natură, dar și pentru bunăstarea generațiilor viitoare, este necesar să facem acest efort comun de a colecta separat deșeurile, a transmis PS2.
Deșeurile vor putea fi colectate pe 5 fracții. Iată care sunt acestea:
Primăria a făcut și un apel către bucureșteni. Mai precis, oamenii sunt rugați să faciliteze accesul companiei care se ocupă de montarea infrastructurii de salubrizare.
Cei care doresc să programeze sau să afle data la care pubelele vor fi montate în zona unde locuiesc pot contacta prestatorul de servicii sau Primăria, la:
De asemenea, mai multe detalii referitoare la implementarea în teren a noii infrastructuri de salubrizare, un proiect finanțat prin POIM 2016-2020, pot fi găsite la ACEST link.
Deși pubelele pentru colectare selectivă încep deja să apară prin Sectorul 2, acestea nu pot fi încă folosite, fiind montate etapizat. Astfel că bucureștenii le vor putea utiliza de la o dată ulterioară, ce va fi comunicată de Primărie.