Primăvara nu e ca iarna. De frig! Nicușor Dan anunță reparații la sistemul de termoficare

09 feb. 2021
99 Afișari
Primăvara nu e ca iarna. De frig! Nicușor Dan anunță reparații la sistemul de termoficare

Nicușor Dan anunță reparații la sistemul de termoficare din București, asumându-și un proiect de 300 de milioane de lei care prevede lucrări la cinci trosoane de distribuţie.

Nicușor Dan anunță reparații la sistemul de termoficare din Capitală, acestea urmând să fie gata pânâ la finalul anului. Pentru că, nu-i așa, omul gospodar își face iarna car și vara sanie. Tot e bine, spunem noi, că vine căldura în București. Mai bine mai târziu, decât niciodată, nu?

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat marți că vor fi lucrări la cinci trosoane de distribuţie a agentului termic care fac parte din sistemul de termoficare din Bucureşti, iar suma prevăzută pentru proiect este de 300 de milioane de lei care sunt prevăzuţi a fi finanţaţi din bugetul local.

El a adăugat că obiectivul este ca aceste cinci tronsoane să fie finalizate anul acesta pentru ca din primăvara anului viitor să poată începe lucrările la alte trosoane, de data aceasta finanţate cu bani europeni. Edilul a mai spus că soluţia pentru a ieşi din blocajul financiar în care se află de 2 ani Primăria este de a pune datoriile în bugetul pe 2021, iar Guvernul să extindă limita de creditare.

Reparații la sistemul de termoficare. Zonele unde se vor face lucrări

Primarul Capitalei a anunţat începerea unui tronson de 13 kilometri în zona Ferentari. Nicușor Dan spune că doreşte să mai facă încă 12 kilometri de tronson în zona Pantelimon, În Colentina 9 kilometri, zona Victoriei 11 kilometri şi în zona Berceni 8 kilometri.

„Vă mai aduc aminte că prin acele 320 de milioane, în momentul în care ELCEN va ieşi din insolvenţă este foarte aproape şi în felul acesta putem să accesăm bani europeni şi pe ELCEN pentru centrale mai performante. Cam asta este situaţia sistemului de termoficare în momentul de faţă. Valoarea totală a lucrărilor pe cele 5 segmente albastre este de 300 de milioane de lei care sunt prevăzuţi a fi finanţaţi din bugetul local. După cum ştiţi aceşti bani nu există în momentul de faţă. Urmează să avem bugetul naţional şi apoi bugetul local şi modalitatea prin care noi vrem să ieşim din acest blocaj financiar în care Primăria Capitalei este de 2 ani este să punem datoriile în bugetul pe 2021 şi tot ce înseamnă investiţie nouă, inclusiv aceasta, să fie finanţată din credite. Pentru asta avem nevoie ca Guvernul să ne extindă limita de creditare”, a afirmat marţi Nicuşor Dan.

Cookies