BAZAR

Primarul Tudorache, după ce a dat 30 mil. lei la Catedrala Neamului: Dacă nu au bani, le mai alocăm

„Noi avem nevoie de biserică. Colegii noștri din Consiliul local, PSD și PNL, au fost de acord cu alocarea acestor sume fiindcă noi nu putem da niciun leu dacă nu aprobă Consiliul. USR a fost împotrivă. Eu și cei de la PNL am considerat că România are nevoie de o catedrală, mai ales în noiembrie-decembrie anul acesta, când sunt 100 de ani de la Marea Unire. Ține de fiecare om, unii sunt mai apropiați de biserică, alții nu. Așa consider că este oportun pentru România. De ce am făcut-o noi, Sectorul 1? Noi suntem privilegiați, avem un buget care ne permite să și ajutăm. Este adevărat, sunt alte probleme nerezolvate, noi avem bani să le facem pe toate, dar trebuie să respectăm legea, nu le putem face mai repede”, a declarat primarul Dan Tudorache într-un interviu acordat Hotnews. 

Conform sursei citate, dacă va mai fi nevoie de bani pentru a finaliza construcţia Catedralei Neamului, administraţia locală va mai aloca din nou şi în acest an. „În funcție de cum stau cu construcția, le mai alocăm sau nu le mai alocăm bani. Dacă nu mai au bani, le mai alocăm. Le vom aloca cât au nevoie. Nu le dăm 100 milioane… Mai sunt și alte primării și cred că fiecare primărie ar trebui să dea câte puțin. Pe 26-27 noiembrie va fi sfințită acea catedrală”, a specificat edilul. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button