ARHIVA B365

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, s-a înscris în PNL şi candidează la o funcţie de conducere

„Începând de astăzi sunt membru PNL. Am luat hotărârea de a deveni membru în urma invitaţiei domnului preşedinte Antonescu. Această invitaţia m-a onorat şi rezultatul e cel de astăzi”, a anunţat Klaus Johannis.

„Nu am de gând să părăsesc Forumul Democratic al Germanilor din România, dar având în vedere că nu e un partid politic şi statutul permite ca un membru să fie în acelaşi timp şi membru al unui partid politic nu voi fi în starea de incompatibilitate. Statutul de primar nu e afectat. Poate fi afectat statutul de preşedinte FDGR dacă voi fi ales într-o altă funcţie”, a precizat primarul Sibiului, adăugând că nu ţinteşte o funcţie de conducere în PNL: „Când devii membru al unui grup trebuie să accepţi să fii membru ca toţi ceilalţi, nu am condiţionat această adeziune”.

„Probabil am fost puţin liberal înainte de a deveni membru PNL”, a mai spus Johannis, citat de rtv.net. 

Preşedintele PNL, Crin Antonescu a salutat acest moment. „Salut acest moment cu bucurie. E un moment important pentru PNL. Am lansat o invitaţie insistentă unui om care dintre personalităţile publice din România se bucură de o mare încredere. A dovedit că şi în România perfromanţa este posibilă. Sunt bucuros că se alătură PNL”, a declarat Antonescu. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button