Primarul Sectorului 5 cere premierului Orban să îl demită pe Ciprian Ciucu din cauza incompetenței

de:
27 apr. 2020
0 afișări
Primarul Sectorului 5 cere premierului Orban să îl demită pe Ciprian Ciucu din cauza incompetenței

„Stimate Domnule Prim-Ministru,

Vă solicit de urgență demiterea din funcție a președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Ciprian Ciucu, pentru vădite și grave abateri de la atribuțiile sale legale și pentru iresponsabilitatea de care dă dovadă în această perioadă de criză. Acesta sabotează un program educațional al unei autorități publice locale, din rațiuni politice, încălcând astfel Codul Administrativ și afectând interesele a câtorva mii de elevi din Sectorul 5, care provin din medii sociale defavorizate.

CITEȘTE ȘI ALEGERI LOCALE 2020. Primarul Gabriel Mutu (PSD) „l-a lăsat mut” pe Ciprian Ciucu – candidat PNL

ALEGERI LOCALE 2020. Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu (PSD) şi contracandidatul său la alegerile locale din această vară, Ciprian Ciucu (PNL) au participat, recent, la o dezbatere pe teme politice şi administrative referitoare la sectorul la care ambii râvnesc. Confruntarea a fost, de departe, în favoarea actualului primar, Gabriel Mutu, care l-a lăsat fără replică pe Ciprian Ciucu în timpul intervenţiei. DETALII, AICI. 

Sectorul 5 are în componență 14 zone urbane marginalizate, caracterizate prin sărăcie accentuată. Conform estimărilor, în aceste zone locuiesc peste 5.000 de elevi care urmează cursurile învățământului preuniversitar de stat. În perioada suspendării cursurilor în școli, acești elevi sunt în imposibilitatea de a continua procesul educațional, prin mijloace electronice, din cauza lipsurilor materiale severe. Acești elevi nu au acces la procesul educațional, fiind marginalizați și discriminați.

Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul Școlar al Municipiului București au dat dovadă de o lipsă totală de implicare pentru facilitarea accesului elevilor din medii defavorizate la educația digitalizată. Mai mult, Ministerul a impus continuitatea procesului de învățământ în mediul electronic, fără a rezolva problema de bază: accesul tuturor elevilor, nediscriminatoriu, la mijloacele necesare pentru educație în mediul online. Așadar, Ministerul Educației și Cercetării a mai pus în spatele părinților o povară, fără a se gândi la faptul că sute de mii de familii din România abia își pot asigura subzistența.

CITEȘTE ȘI ALEGERI LOCALE 2020. Gabriel Mutu (PSD), de 2 ori mai multe voturi decât următorul competitor

ALEGERI LOCALE 2020. Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Regională şi Urbană (CURS), atât la nivelul Sectorului 6, cât şi la nivelul municipiului Bucureşti, arată că în cazul în care ar avea loc alegeri locale, bucureştenii l-ar vota pe actualul primar de sector, Gabriel Mutu (PSD), într-un procent de două ori mai mare decât următorul competitor clasat, Alexandru Gâdiuţă (USR). Actualul edil ar obține de două ori mai multe voturi și decât candidatul PNL, Ciprian Ciucu. Detalii, aici. 

Astfel, la întrebarea „Dacă duminica viitoare ar fi alegeri locale dvs. cu reprezentantul cărui partid politic ați vota pentru funcția de Primar al Sectorului 6?”, 35% din respondenţi l-au nominalizat pe actualul edil, Gabriel Mutu (PSD).

Următorul posibil contracandidat, Alexandru Gâdiuţă (USR PLUS) a primit 17% intenţie de vot, de două ori mai puţin decât ocupantul locului I. Ciprian Ciucu (PNL) este destul de aproape de Gâdiuţă, cu 15% intenţie de vot, următorul clasat fiind Ştefan Flirescu (PMP) cu doar 5%. 4

Sondajul a fost realizat în perioada 20 ianuarie – 6 februarie pe un eșantion de 1700 de respondenți la domiciliul acestora. Marja de eroare este de plus/minus 2,4%.

Primăria Sectorului 5 a inițiat programul ,,Start spre o educaţie digitalizată”

Pentru a garanta accesul tuturor elevilor, indiferent de situația materială a familiei, la procesul educațional, Primăria Sectorului 5 a inițiat programul ,,Start spre o educaţie digitalizată”. Pe 6 aprilie 2020, Primăria Sectorului 5 a semnat un Protocol de Colaborare cu Telekom România, prin care compania oferă tuturor celor 27.500 de elevi și 3.000 de profesori din Sectorul 5 acces gratuit la o platformă de educație online și cartele sim cu internet, de asemenea, gratuit. În urma reacțiilor pozitive și a solicitărilor din partea părinților, pe 15 aprilie 2020, Consiliul Local al Sectorului 5 a aprobat dezvoltarea programului, prin achiziția de telefoane mobile inteligente pentru elevi și tablete pentru profesori. Acestea vor fi achiziționate, la cererea părinților, pentru a garanta accesul tuturor la procesul educațional. Achiziția este de tip „acord cadru”, iar cantitatea minimă care va fi achiziționată de Primăria Sectorului 5 este de 651 de telefoane și 16 tablete – toate achizițiile fiind fundamentate ferm de cererile părinților, acum în număr de peste 5 000.

În această perioadă de criză, în care Primăria Sectorului 5 a fost singura instituție care s-a preocupat la modul real de elevii care provin din medii defavorizate, un individ fără competențe și fără experiența necesară, Ciprian Ciucu, în poziția de președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, își permite să lanseze atacuri politice iresponsabile și să încerce să zădărnicească eforturile administrației locale de a oferi acces la educație tuturor copiilor în perioada de criză.

Codul Administrativ reglementează clar profesionalismul, imparțialitatea, interdicțiile și limitările în ceea ce privește implicarea în activitatea politică a funcționarilor publici, obligații care trebuie respectate mai ales de președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici:

– Art. 431 Profesionalismul și imparțialitatea:

(1) Funcționarii publici trebuie să exercite funcția publică cu obiectivitate, imparțialitate și independență, fundamentându-și activitatea, soluțiile propuse și deciziile pe dispoziții legale și pe argumente tehnice și să se abțină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului corpului funcționarilor publici. (…)

(3) În exercitarea funcției publice, funcționarii publici trebuie să adopte o atitudine neutră față de orice interes personal, politic, economic, religios sau de altă natură și să nu dea curs unor eventuale presiuni, ingerințe sau influențe de orice natură.

– Articolul 436 Interdicții și limitări în ceea ce privește implicarea în activitatea politică:

(2) Funcționarii publici au obligația ca, în exercitarea atribuțiilor ce le revin, să se abțină de la exprimarea sau manifestarea publică a convingerilor și preferințelor lor politice, să nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizație căreia îi este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice.

(3) În exercitarea funcției publice, funcționarilor publici le este interzis:

(…) d) să se servească de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru a-și exprima sau manifesta convingerile politice.

În mod evident, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici a încălcat flagrant prevederile Codului Administrativ și, mai mult, sabotează, cu bună-șțiință, dar cu rea-credință, un program social cu beneficii evidente pentru copii.

Având în vedere motivele menționate mai sus, considerăm că Ciprian Ciucu afectează iremediabil imaginea și prestanța Agenției Naționale a Funcționarilor Publici și orice comunicare a acestei instituții către Primăria Sectorului 5, începând din acest moment, poate fi prezumată ca un act de abuz în serviciu, vizând exclusiv interese politice.

În acest context, vă solicit demiterea urgentă a lui Ciprian Ciucu din funcția de președinte al Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, pentru evidentă și gravă incompetență.”, se arată în scrisoarea trimisă de Daniel Florea lui Ludovic Orban.

Cookies