Primarul PDL Poteraş a umflat de 20 de ori preţul spaţiilor verzi

de:
24 iun. 2011
0 Afișari
Primarul PDL Poteraş a umflat de 20 de ori preţul spaţiilor verzi

Suma pentru care vor fi îngrijite spaţiile verzi din sector s-a modificat drastic după ce două companii au depus contestaţii la anunţul prin care ADP Sector 6 cerea oferte pentru îngrijirea spaţiilor verzi, acuzând administraţia de organizarea unei licitaţii cu dedicaţie şi după ce presa a scris despre suma aberantă pe care primarul Poteraş o aloca acestui serviciu: de trei ori mai mare pe hectar decâ suma alocată de primarul Parisului, conform calculelor B365.ro.

Potrivit datelor postate pe SEAP (Sistemul Electronic de Achiziţii Publice), Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 6 din subordinea primarului democrat liberal Cristian Poteraş a supraevaluat de 20 de ori valoarea contractului privind realizarea lucrărilor de arhitectură peisagistică şi întreţinere a spaţiilor verzi şi a locurilor de joacă, atunci când a chemat firme să participe la licitaţie. Astfel, în anunţul de participare la licitaţie lansat de administraţia locală în luna decembrie 2010, ADP Sector 6 menţiona că este dispusă să plătească suma de aproximativ 121 milioane de lei fără TVA pentru încheierea unui acord cadru de patru ani pentru lucrările descrise mai sus.

În urma licitaţiei restrânse accelerate, contractul a fost atribuit pe 4 iunie 2011 pentru numai 5,988 milioane de lei fără TVA. Câştigător a fost desemnat consorţiul de cinci firme format din: SC Cris Garden SRL, SC Geca Impex SRL, SC Garden Center Grup SRL, SC MBC Construct Prest SRL şi SC Pergola Grădini Decorative SRL.

Întrebaţi de reporterii B365.ro cum se justifică diferenţa foarte mare între evaluarea făcută de ADP Sector 6 şi valoarea la care s-a atribuit contractul, reprezentanţii Primăriei conduse de Cristian Poteraş nu au oferit un răspuns oficial.

Licitaţie cu cântec

Licitaţia organizată anul trecut, în preajma Crăciunului, a fost însă contestată de două firme, respectiv SC MDT Inovativ SRL şi SC Rosal Grup SA, care susţineau că documentaţia de atribuire şi caietul de sarcini întocmit de ADP Sector 6 împiedică libera concurenţă. „În documente se indică inclusiv materialele şi produsele ce urmează a fi utilizate, fără a se permite utilizarea unor produse sau materiale similare calitativ, ceea ce reprezintă o îngrădire a dreptului de participare al acelor operatori economici care nu deţin exact acele produse”, a precizat administratorul firmei MDT Inovativ SRL în contestaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.

În plus, şi conducerea societăţii Rosal Grup SA a atras atenţia că, prin documentele cerute de ADP Sector 6, criteriile de evaluare a ofertelor sunt aceleaşi cu cele de calificare şi selecţie a candidaţilor, ceea ce înseamnă că o parte din ofertanţi au fost descalificaţi din start.

Cu o zi înainte de Revelion 2011, ADP Sector 6 a recunoscut că a încălcat legislaţia privind achiziţiile publice şi a modificat o parte din cerinţele de participare la competiţie.

Cheltuieli aberante la ADP Sector 6: gard cu drept de autor şi pază de un milion de euro

Tot prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, Administraţia Domeniului Public din Sectorul 6 a anunţat că achiziţionează gard metalic în valoare de 800.000 de lei, fără a organiza însă o licitaţie. Motivul invocat de administraţie este acela că „Lucrarile / produsele / serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive legate de protejarea unor drepturi de exclusivitate”.

De asemeni, domeniul public din Sectorul 6 va fi păzit de o asociere dintre două obscure firme de bodyguarzi, contra sumei de 4,352,670 RON. Asocierea SC DRUMETUL GUARD SRL si SC STASO PROTECT SRL a câştigat contractul fără să se mai organizeze vreo licitaţie, deoarece, susţine ADP Sector 6, este vorba de „Noi lucrari / servicii, constituind o repetare a lucrarilor / serviciilor existente si solicitate in conformitate cu conditiile stricte conforme cu cele stabilite in directiva”. Spaţiile verzi vor fi deci păzite pe bani grei, cu toate că există o Poliţie Locală care are în atribuţii şi această sarcină.

Cristian Poteraş este cunoscut pentru excesul de bani pe care îi plăteşte pe spaţii verzi, un hectar fiind de trei ori mai scump la edilul Sectorului 6  decât în Paris, de exemplu, potrivit anunţului de participare la licitaţie, lansat la finele anului trecut.

La sfârşitul anului 2010, primarul Poteraş a fost implicat într-un scandal ”verde”, după ce Primăria Sectorului 6 a cumpărat patru brazi cu aproximativ 10.000 de euro, mult peste preţul pieţei.

Edilul local este, de asemenea, certat şi cu legea fiind trimis în judecată de DNA (Direcţia Naţională Anticorupţie) pentru jonglerii cu terenuri retrocedate de primărie, printre altele, şi unui văr al fostei sale soţii. Potrivit unui comunicat al DNA din luna martie 2011, primarul Sectorului 6 a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale lui Poteraş şi ai altor şase inculpaţi din dosar, toţi funcţionari publici în cadrul Primăriei Sectorului 6.

Cookies