Primarul Piteştiului, cercetat în arest la domiciliu

de:
20 feb. 2015
0 Afișari
Primarul Piteştiului, cercetat în arest la domiciliu

Decizia Tribunalului Capitalei poate fi contestată atât de procurori, cât şi de edil, la Curtea de Apel Bucureşti, informează Mediafax.

Pendiuc a fost arestat preventiv în 12 decembrie 2014, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor, care l-au acuzat că, în timp ce era în arest la domiciliu, a luat legătura cu o altă persoană cercetată în dosarul său de corupţie.

„Maniera insidioasă în care inculpatul, având cunoştinţă de faptul ca are obligaţia de a nu lua legătura cu suspecţii, participanţii si martorii din prezenta cauza, procedează la purtarea de discuţii cu suspecta, este apreciat de judecător ca argument în sprijinul reţinerii relei – credinţe a acestuia în ceea ce priveşte încălcarea obligaţiilor stabilite prin încheierea din data de 19.11.2014”, arăta Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei de arestare a lui Pendiuc.

Judecătorii de la Tribunalul Capitalei au admis propunerea de arestare preventivă a lui Pendiuc, după ce procurorii au descoperit că primarul suna cunoscuţi, în perioada arestului la domiciliu, şi le cerea să-i fie daţi la telefon suspecţi din dosarul său, iar când vorbea cu aceştia li se adresa ca şi cum ar fi discutat tot cu cei apelaţi iniţial.

În 7 noiembrie 2014, Tribunal Bucureşti a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a primarului Tudor Pendiuc şi a lui Constantin Scarlat. În urma contestaţiei, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, în 19 noiembrie 2014, ca Pendiuc şi Scarlat să stea în arest la domiciliu. În timpul arestului la domiciliu, aceştia trebuiau să nu părăsească locuinţele fără permisiunea anchetatorilor, să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi din dosar şi cu martori, precum şi să se prezinte în faţa procurorilor sau la instanţă ori de câte ori sunt chemaţi.

Pendiuc este cercetat de procurorii DNA pentru luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată.

Potrivit procurorilor DNA, societatea de transport public local din Piteşti, SC Publitrans 2000 SA, deţinută în totalitate de Consiliul Local Piteşti, trebuia să înlocuiască parcul auto cu 80 de autobuze noi, ce urmau să fie achiziţionate de Consiliul Local.

Primarul Tudor Pendiuc, folosindu-se de pretextul inexistenţei fondurilor publice necesare achiziţionării celor 80 de autobuze, a făcut demersuri pentru a fi încheiat, executat şi prelungit un contract de asociere în participaţiune între SC Publitrans 2000 SA şi societăţile CNCD SA şi Girexim Universal SA, prin care bugetul local ar fi fost prejudiciat cu peste 5 milioane de euro (23.013.099,65 de lei).

DNA: Primarul Pendiuc vorbea la telefon cu suspecţii din dosarul său

La data de 9 decembrie 2014, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie au solicitat înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpaţii:

PENDIUC TUDOR, primarul municipiului Pitești, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de:

– luare de mită,

– abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată, (două elemente materiale)

SCARLAT CONSTANTIN, reprezentant al S.C. CNCD S.A., cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi în formă continuată.

Informaţii privind starea de fapt din prezenta cauză au fost comunicate la data de 7 noiembrie 2014 , prin comunicatul de presă nr. 1588/VIII/3, postat la www.pna.ro.

În cauza respectivă, la data de 7.11.2014, Tribunal Bucureşti a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile şi a inculpaţilor PENDIUC TUDOR şi SCARLAT CONSTANTIN. În urma contestaţiei formulate de cei doi, la data de 19.11.2014, Curtea de Apel Bucureşti a dispus măsura preventivă a arestului la domiciliu faţă de inculpaţii anterior amintiţi, cărora le-au fost stabilite următoarele obligaţii:

– să nu părăsească imobilul în care locuieşte fără permisiunea organului judiciar care dispune prezenta măsură sau în faţa căruia se află cauza şi să se supună restricţiilor stabilite;

– să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat;

– să nu comunice cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, cu martorii, precum şi alte persoane care se stabilesc de organul judiciar;

– să poarte permanent sistem electronic de supraveghere.

În referatul cu propunerea de înlocuire a măsurii, procurorii au reținut că inculpatul PENDIUC TUDOR a încălcat obligaţia stabilită de instanţă de a nu comunica cu ceilalţi participanţi la comiterea infracţiunii, în sensul că, în perioada 20.11.2014 – 01.12.2014, a luat legătura cu o persoană ce are calitatea procesuală de suspect, respectiv că inculpatul SCARLAT CONSTANTIN a încălcat obligaţia stabilită de instanţă de a nu părăsi imobilul fără permisiunea organului judiciar.

– See more at: http://www.b365.ro/dna-cere-arestarea-primarului-din-pite-ti-tudor-pendiuc_220882.html#sthash.in0PxS9I.dpuf

Cookies