Primarul Piedone a primit o diplomă de onoare pentru contribuția la dezvoltarea culturii

de:
17 feb. 2014
0 Afișari
Primarul Piedone a primit o diplomă de onoare pentru contribuția la dezvoltarea culturii

Respectiva distincţie este acordată de către Asociaţia Culturală „ARGEDAVA” celor care, implicându-se în plan administrativ şi social, contribuie la dezvoltarea culturii, cercetării şi la creşterea prestigiului spiritual al României.

Proiectul are ca grup ţintă cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, elevi, studenţi, iar ca tematică, dimensiunea complexă a profesiei de cadru didactic, cât şi pe cea a dezvoltării dimensiunii europene a educaţiei.

Totodată, organizarea sesiunilor de comunicări ştiinţifice se doreşte a fi un demers pentru implicarea oamenilor de ştiinţă, de cultură şi a cadrelor didactice în activitatea ştiinţifică de cercetare, pentru atragerea tinerilor către preocupări care să le asigure o înaltă pregătire intelectuală şi stimulare a creativităţii.

„Învăţământul din România este, din punct de vedere al pregătirii cadrelor didactice, pe un loc fruntaș în Europa şi chiar în întreaga Lume. La fel de importante pentru rezultatele şi poziţia noastră internaţională sunt şi talentul, inteligenţa şi dorinţa de reuşită a copiilor noştri. Toate acestea mă fac să cred într-un viitor mai bun, la construirea căruia doresc să contribuim, având datoria de a le crea premisele pentru dezvoltarea la capacitate maximă.
Dacă mi s-ar cere o definiţie a învățământului, aş spune că este locul în care se proiectează viitorul, dar se acumulează şi tradiţiile. Vă chem alături, să punem umărul la formarea şi devenirea ca maturi a copiilor noştri!”, a declarat Cristian Popescu – Piedone, primarul Sectorului 4.

Cookies