Primarul Mutu, vizită de lucru pe șantierul noului complex de 246 de locuințe sociale FOTOGALERIE

de:
01 iul. 2020
0 Afișari
Primarul Mutu, vizită de lucru pe șantierul noului complex de 246 de locuințe sociale FOTOGALERIE

„În premieră, Primăria Sectorului 6 a demarat construirea primului ansambul de locuințe sociale, de după Revoluție. În acest moment, la Primărie avem înregistrate peste 2.600 de cereri de la persoane care au nevoie de o locuință, iar în mai puțin de 24 de luni vom pune la dispoziția familiilor vulnerabile 246 de unități locative complet dotate, mobilate pentru un trai decent. Apartamentele sunt structurate după necesitățile familiilor care le solicită, respectiv 96 garsoniere, 110 apartamente cu 2 camere, 34 apartamente cu 3 camere și 6 apartamente cu 4 camere. Terenul se află în proximitatea tuturor facilităților de care au nevoie: metrou, piață, școală, grădiniță, parc, chiar și un teren de sport. Prețul chiriei pentru un apartament se situează în jurul valorii de 200 de lei, este o valoare foarte mică față de prețul pieței și credem noi că poate fi susținută de orice familie”, a spus primarul Gabriel Mutu, în cadrul vizitei de lucru pe șantierul noului complex de locuințe sociale.

VEZI AICI CUM VA ARĂTA noul complex de locuințe pe care Primăria Sector 6 îl construiește în Crângași VIDEO

Pentru realizarea acestui obiectiv de investiții, a cărui valoare se ridică la peste 30 de milioane de lei, Sectorul 6 al Municipiului București, a solicitat din anul 2016 de la Primăria Municipiului București trecerea acestui teren în administrarea Consiliului Local Sector 6.

Noul complex de locuințe se află în strada Alexandru Ivasiuc nr. 3A, având suprafața de 5.941 mp și va fi format din 4 blocuri, cu 4 etaje, cu garsoniere – 96 și cu apartamente de 2 camere -110, apartamente cu 3 camere – 34 și apartamente cu 4 camere – 6.


Cele 246 de locuințe sociale vor fi gata în mai puțin de 24 de luni și se vor preda cu toate dodările, cum ar fi: parchet, microcentrale de apartament, gresie, faianță, corpuri de iluminat, grupuri sanitare. Fațadele se vor finisa cu tencuieli decorative.


Persoanele/familiile care solicit o locuință socială trebuie să îndeplinească urmatoarele criterii de acces potrivit art. 48 din Legea nr. 114/1996:
1.
a) să nu deţină în proprietate o locuinţă;
b) să nu fi înstrăinat o locuinţă după data de 1 ianuarie 1990;
c) să nu fi beneficiat de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe;
d) să nu deţină, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ de stat;
2. să domicilieze pe raza Sectorului 6;
3. venitul mediu net/membru de familie să nu depășească venitul mediu nominal net înregistrat la nivelul economiei, așa cum este comunicat de Institutul Național de Statistică în Buletinul publicat în luna anterioară evaluării cererii (repartizării).

 

Cookies