ȘTIRI

Primarul din Ștefăneștii de Jos, suspectat că a violat o copilă de 12 ani, scapă de arestul preventiv. A cerut teste poligraf și ADN pentru rezolvarea situației

Primarul comunei Ștefăneștii de Jos, din județul Ilfov, Ștefan Ionel Robert, a fost reținut pentru 24 de ore, însă judecătorii au refuzat arestarea sa preventivă pentru 29 de zile. Edilul PNL a anunțat că se autosuspendă din funcția din partid până la clarificarea situație și cere teste ADN și poligraf.

Ștefan Ionel Robert, primarul din Ștefăneștii de Jos, suspectat că a violat o fată de 12 ani, acum patru ani, spune că informațiile apărute în spațiul public sunt „complet neadevărate” și anunță că a solicitat efectuarea unor teste ADN și poligraf, pentru a-și demonstra nevinovăția, scrie digi24.

Acuzații grave pentru primarul localității

Edilul localității din Ilfov este acuzat că împreună cu alți bărbați ar fi violat o minoră, iar în urma agresiunii a rămas însărcinată și a născut un copil.  Într-o postare pe Facebook, primarul Ștefan Ionel Robert anunță și că că se autosuspendă din funcția pe care o  deține în PNL, până la „clarificarea situației”.

Pe fondul informaţiilor complet neadevărate care circulă despre mine în spaţiul public, deşi mă declar nevinovat, am decis să mă autosuspend din partid şi să renunţ la calitatea de membru al Partidului Naţional Liberal până la clarificarea situaţiei. Este o decizie grea, dar imperativă, întrucât nu îmi doresc să aduc în niciun fel prejudicii de imagine partidului meu

Suspectul în dosarul de viol a precizat că testele poligraf și ADN solicitate „vor arăta exact contrariul a tot ceea ce se speculează în spațiul public”.

Edilul cere teste poligraf și ADN

„Probele vor demonstra asta, pentru că am solicitat un test poligraf şi un test ADN care vor arăta exact contrariul a tot ceea ce se speculează despre mine în spaţiul public. Sunt convins că se va face dreptate iar numele meu va fi reabilitat, dar în niciun caz justiţia nu ar trebui să se facă la televizor. Ar trebui să lăsăm magistraţii să îşi facă treaba, fără presiuni de acest fel”, scrie Robert Ştefan.

Bărbatul, reținut pentru 24 de ore

Joia trecută, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov l-au reținut pe primar pentru infracțiunea de act sexual cu un minor, alături de alte două persoane. Dosarul cu acuzația de viol, act sexual cu un minor, șantaj și influențarea declarațiilor a fost trimis, vineri, Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea, cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă. Procurorul de caz a decis revocarea ordonanțelor de reținere, potrivit unui comunicat de presă.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button