ARHIVA B365

Primarul comunei Bradu, REŢINUT. Firmele Erbaşu, UTI şi Strabag, vizate de percheziţiile în dosar

Florin Frăţică, primarul din comuna Brad, judeţul Argeş, a fost ultimul scos de la audierile care s-au prelungit până la şase dimineaţa, potrivit România TV. El a a fost dus cu duba în arest. În vreme ce primarul Florin Frăţică şi ceilalţi suspecţi nu au avut nimic de spus în faţa camerelor, apropiaţii edilului au făcut semne obscene către camerele de luat vederi şi le-au adresat injurii jurnaliştilor.

Potrivit sursei citate, primarul PMP din Bradu este un apropiat al cuplului Cocoş-Udrea. Florin Frăţică este amestecat într-o retrocedare de zeci de milioane de euro, de care a profitat un nepot al lui Dorin Cocoş, mai menţionează sursa citată. Inclusiv la el acasă au fost făcute percheziţii.

Printre cele 90 de persoane aduse la audieri duminică s-a numărat şi omul de afaceri Cristian Erbaşu, în calitate de martor. Cristian Erbaşu conduce un adevărat imperiu în domeniul construcţiilor, iar anchetatorii vor să afle ce implicare a avut în circuitul evazionist prin care statul a fost prejudiciat cu 30 de milioane de euro.

Anchetatorii au ridicat din casele şi firmele suspecţilor facturi fiscale, documente financiar contabile, sume de bani, dar şi arme. Potrivit anchetatorilor, în circuitul evazionist au fost implicate 200 de firme, unele tip fantomă, care emiteau facturi false pentru ca marile companii care apelau la serviciile lor să poată face profit fără să plătească taxe şi impozite. Interpuşii afaceriştilor mergeau la bănci şi scoteau banii cu sacoşa, spun anchetatorii. Timp de trei ani, prin mecanismul evazionist s-au spălat peste o sută de milioane de euro.

„În urma percheziţiilor efectuate ieri, de Poliţia Română, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani, au fost ridicate acte financiar contabile, dispozitive, bani şi arme./ 33 de persoane au fost reţinute.

Ieri, 1 februarie a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au efectuat 146 de percheziţii domiciliare la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani în diverse domenii de activitate (IT, construcţii).

În urma percheziţiilor, au fost ridicate documente financiar-contabile, facturi fiscale, suporturi financiare şi de stocare a datelor informatice, carduri bancare, dispozitive token şi digipass, folosite la tranzacţii bancare, 300.000 de lei, un pistol cu gaze a cărei autorizaţie era expirată şi alte 4 arme de vânătoare deţinute fără autorizaţie.

33 de persoane au fost reţinute, cercetările fiind continuare sub aspectul săvârşii infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Reamintim faptul că la acţiunea de ieri a Poliţiei Române au participat peste 300 de poliţişti din cadrul unităţilor centrale şi teritoriale ale Inspectoratului General al Poliţiei Române şi luptători din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.

Percheziţiile s-au desfăşurat pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Arad, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Gorj, Ilfov, Olt, Sibiu, Teleorman, Vâlcea, şi Vrancea.

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2011-2014, reprezentanţii a peste 200 de societăţi comerciale ar fi creat circuite fictive pentru eludarea taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat.

De asemenea, prin intermediul societăţilor implicate ar fi fost fost transferate aproximativ 100 de milioane de euro către persoanele în cauză, iar banii astfel obţinuţi ar fi fost reintroduşi în circuitul ilicit prin retrageri din conturile bancare în baza unor documente fictive.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost stabilit cu sprijinul specialiştilor Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală şi este de aproximativ 30.000.000 de euro.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii”, anunţă Poliţia Română, într-un comunicat de presă remis B365.ro.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button