Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a explodat pe Facebook, furios că nu are la îndemână toate instrumentele pentru a administra eficient Bucureștiului.
Că el, ca manager, n-are „minimă flexibilitate” pentru a reorganiza compania-mamă, în cazul de față, desigur, Primăria Municipiului București.
Contextul în care vine această adevărată criză de nervi de pe Facebook este suspendaraa, în instanță, a reorganizării PMB pe care el a propujs-o și care presupune desființarea a 30% din posturile din Primăria Capitalei.
Primarul general al Capitalei scrie, pe Facebook, un eseu plin de năduf despre obstacolele care i se pun în calea performanței administrative:
Nu am cerut niciodată nimic, doar să fiu lăsat să fac ceea ce știu să fac: să fiu primar, să fiu manager, să pot lua decizii, pentru că de aceea m-ați votat. Acum imaginați-vă că ați fost numit managerul/directorul/CEO al unei companii cu 1.000 de angajați, care trebuie să coordoneze încă 70 de firme subordonate, care totalizează vreo 30.000 de angajați.
Ciprian Ciucu vine apoi cu detaliile acestei comparații între PMB și o companie care trebuie condusă clar și ferm:
O parte din subordonate au grave probleme financiare, iar compania-mamă, care trebuie să le gestioneze, să le verifice, să le pună la treabă, are un deficit de miliarde de lei /sute de milioane de euro. Și dvs. ati fost numit șeful companiei pentru a o redresa și să o faceți să performeze. Oamenii din compania-mamă, cei 1.000, sunt esențiali. De fapt, din 1000, doar vreo 600 nu taie frunza la câini. Contraperformanța unora dintre ei a dus la pierderea multor afaceri, întârzieri generalizate, nu departe de incapacitate de plată/insolvență.
În acest context descris de primarul general, nevoia de flexibilitate, spune el, este uriașă:
Ei bine, acum imaginați-vă că noul manager, dumneavoastră, vreți să aveți o minimă flexibilitate să reorganizați compania-mamă. Adică să aveți posibilitatea de a face ceea ce face orice manager: să luați decizii în compania pe care o conduceți. De ex., să desființați niște posturi, să înființați altele, să mai plece dintre cei care nu performează și, poate, să mai faceți loc pentru vreo 20–25 de persoane pe care să le aduceți, să reîmprospătați lucrurile.
În acest moment, primarul general explică mai clar care e năduful: decizia Tribunalului de a suspenda reorganizarea pe care el a propus-o:
Ei bine, mie posibilitatea de a lua decizii cu privire la compania-mamă, mă refer la aparatul Primăriei Capitalei, mi-a fost luată! Au oprit de patru luni în instanță reorganizarea (cerută, inclusiv de lege). Am primit termen la mijlocul lunii decembrie. Termen la recurs, de cca. 6 luni. Mă aștept ca nici atunci să nu se judece și să prelungească termenul. Mi se pare o mare bătaie de joc ceea ce se întâmplă în țara asta. Mi se cere să performez, dar mi se refuză fix instrumentele cu care să performez!
Primarul generalne amintește că muncește enorm, chiar dacă ar „mâinile parțial legate” e convins că, dacă nu poate face lucrurile la PMB cum crede dumnealui că trebuie făcute, toată țara are de suferit:
Totuși în orașul nostru se produce 25-30% din PIB-ul României, mă găndesc și eu că este important să ne putem face treaba, să evităm incapacitatea de plată, să reformăm să reformăm. Dacă Bucureștiul tușește, România face gripă. Da, nu am stat degeaba și sper să se vadă că am dinamizat cât de cât lucrurile. Dar știu că nu este suficient. Muncesc enorm, zi de zi, fac maxim ce pot face cu mâinile parțial legate.
Și ne mai împărtășește și un sentiment acut și neplăcut pe care îl trăiește:
Sentimentul cel mai prost pe care îl am este că orașul nostru nu mai are timp! Dar se pare că doar eu gândesc așa. Alții au timp. Au timp să blocheze și au timp să amâne decizii cu lunile și cu anii.
După ce a explodat astfel pe internet, primarul Ciucu a venit, ceva mai târziu, cu o precizare:
Tocmai am aflat că în ultimele ore, astăzi, instanța a mutat termenul, la cerea nostră pentru 29 septembrie. Sunt dator cu acestă precizare, de dragul adevărului. Doar că nu au apucat să mă anunțe colegii din primărie. Deci blocajul este „doar” de 5 luni.
Și încheie răbufnirea (în peste 500 de cuvinte + poză) cu un mesaj un pic eroic, cum de altfel ne-a și obișnuit:
Ce să spun, mulțumesc instanței, se pare că totuși lucrurile se mișcă. Vreau doar să fiu lăsat să-mi fac treaba!