Primarul general Ciprian Ciucu a relansat public programul de curățare a graffiti-urilor de pe clădirile istorice din Capitală. Este, practic, un fel de comeback, după două luni de tăcere. Edilul a pus în dezbatere publică situația mâzgălelilor de pe zidurile orașului, în martie, dar de la Cultură nu a venit niciun răspuns.
Concret, spune primarul Ciucu, la Ministerul Culturii, instituția care trebuie să modifice legislația ca primăria să poată interveni, nu s-a mișcat nimic. Așa că el începe să decidă singur, nu mai stă după nicio aprobare a Statului Român.
Bucureștenii cu imobile în zonele protejate vor primi notoficări de la Poliția Locală și vor avea 45 de zile să decidă: curăță singuri sau intră în programul PMB, în care plătesc 20 de procente din costuri.
Acesta este, în esență, mesajul transmis pe Facebook de primarul general al Capitalei, care a revenit cu programul anti-mâzgăleli la două luni după dezbaterea publică de la ARCUB.
În martie 2026, PMB a prezentat regulamentul, fostul ministru al Culturii, Andras Demeter, a promis modificările legislative necesare, iar Ciucu a anunțat că programul ”va fi implementat, etapizat”. Astăzi, 26 mai 2026, primarul Ciprian Ciucu e necăjit și recunoaște public că nu s-a întâmplat nimic din cele stabilite inițial.
Cum în țara asta dacă vrei să faci ceva împreună cu alte autorități mai bine… În fine… Astăzi, dacă dai cu o cârpă pe o fațadă, riști dosar penal. De aceea au ajuns clădirile noastre istorice pline de tagging și mâzgăleli.
De ce nu poate PMB să cureșe singură
Legislația actuală tratează curățarea unei fațaden istorice la fel ca o intervenție de restaurare. Altfel spus, ca să speli niste ziduri e nevoie de proiect tehnic semnat de un arhitect al statului, aviz de la Ministerul Culturii și aiutorizație de la PMB. Procedură care poate să dureze câteva luni bune. Este punctul în care din nou se face comparația, cam nedreaptă am spune noi, cu Occidentul. În alte capitale europene, fațadele se curăță în 24-48 de ore.
În alte capitale europene, o fațadă istorică mâzgălită cu graffiti se curăță în 24 de ore. În București, dacă un primar dă cu o cârpă pe ea, riscă dosar penal. Nu mai stăm după funcționarii din Minister!
Ciucu a cerut public, încă din martie, ca Ministerul Culturii să diferențieze legal între „a curăța” și „a interveni pe” o fațadă. Promisiunea a venit chiar de la ministrul Demeter, prezent la dezbaterea de la ARCUB. Două luni mai târziu, primarul spune că ”a așteptat în zadar” și mută miza pe Direcția de Cultură a PMB, instituție subordonată ministerului: ”Poate lor le pasă.”
Programul vizează imobilele din Zonele Construite Protejate ale Bucureștiului – aproximativ 90% dintre clădirile istorice sunt afectate de graffiti, potrivit datelor PMB.
Poliția Locală identifică imobilele vandalizate și notifică proprietarii. De la notificare, proprietarul are 45 de zile să aleagă: curăță pe cont propriu, în 90 de zile sau se poate înscrie în programul PMB. Primăria suportă 80% din costuri și proprietarul 20%, achitați în tranșe. PMB se ocupă de documentații, avize și coordonarea lucrărilor prin Administrația Străzilor.
Cine nu intervine în termenul stabilit, primește sancțiuni contravenționale. Sunt excluse din program arta stradală autorizată, publicitatea legală și lucrările de reabilitare termică.
Cirpian Ciucu a anunțat că lucrează în paralel la un al doilea proiect – un program de sprijin pentru reparațiile fațadelor clădirilor de clasa RS 2, adică clădirile din proprietate privată, încadrate în risc seismic II. Detaliile urmează să fie anunțate azi.
Întrebarea care rămâne: fără modificarea legislației la Cultură, regulamentul PMB rămâne, în cel mai bun caz, parțial aplicabil? Sau cum? Două luni s-au scurs. Calendarul lui Ciucu se subțiază.